WC-ul unei școli, cu fereastră în spate, inaugurat de două ori de autorități

joi, 03 octombrie 2019, 09:32
1 MIN
 WC-ul unei școli, cu fereastră în spate, inaugurat de două ori de autorități

Un banal WC școlar din comuna Ograda, județul Ialomița, a fost inaugurat de două ori de autorități, mai întâi de cele locale și apoi de cele județene.

Investiția s-a realizat cu o contribuție de 170.000 lei de la bugetul Consiliului Județean Ialomița și cu 58.000 lei de la bugetul local al comunei Ograda.

Constructorul, o firmă deținută de Ionuț Răileanu, om cu funcție de conducere în organizația PSD Slobozia, a reușit performanța de a monta ferestre foarte mari chiar lângă vasele de toaletă din interior.

Sticla de geam normală permite oricui din afară să vadă ce se întâmplă în interiorul toaletei, aspect ce nu i-a deranjat nici pe profesorii școlii și nici pe Lilian Badea, primarul comunei Ograda.

Noul WC școlar funcționează așa de mai bine de trei săptămâni, din prima zi a anului școlar 2019 – 2020, dată la care primarul Lilian Badea l-a inaugurat fără să anunțe Consiliul Județean Ialomița.

Președintele instituției județene s-a arătat deranjat de gestul primarului din Ograda și a cerut re-inaugurarea în prezența sa a obiectivului de o importanță strategică județeană.

realitatea.net

Comentarii