O asistentă medicală a murit subit după tura de noapte. Mergea cu autobuzul acasă

luni, 02 septembrie 2019, 01:59
3 MIN
 O asistentă medicală a murit subit după tura de noapte. Mergea cu autobuzul acasă

Oana Gavril avea 45 de ani şi nu părea să aibă probleme de sănătate. I s-a făcut rău la 8 dimineaţa în autobuzul care o ducea acasă. S-au încercat manevre de resuscitare timp de 50 de minute, fără succes.

Sâmbătă dimineaţa, Oana Gavril, asistentă medicală în Clinica de Ortopedie a Spitalului „Sf. Spiridon“, a murit în drum spre casă, după ce tocmai îşi terminase tura de noapte. Asistenta în vârstă de 45 de ani se afla într-un autobuz către Tomeşti când i s-a făcut rău, iar un asistent care se afla cu ea în mijlocul de transport în comun a sunat la 112 şi a solicitat ajutorul unui echipaj medical.

Apelul a fost înregistrat la 08.04, descrierea făcută de solicitant indicând că este vorba despre crize convulsive. În aproximativ trei minute a ajuns un echipaj cu asistent medical, iar ulterior a fost solicitat un alt echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean care a iniţiat manevre de resuscitare timp de 50 de minute, însă inima femeii nu şi-a mai reluat activitatea, fiind vorba despre un stop cardio-respirator.

Femeia nu era cunoscută cu probleme de sănătate, iar colegii din cadrul clinicii şi spitalului sunt şocaţi de cele întâmplate, spunând că nu există o explicaţie pentru decesul Oanei Gavril, aceştia considerând că a fost vorba despre „o moarte subită“. În ultima sa seară la muncă a participat în sala de operaţie până la miezul nopţii, iar singura problemă pe care a relatat-o colegilor a fost o durere de măsea pentru care a luat o pastilă.

„Lucra de peste 18 ani în echipă, era un om deosebit, noi suntem acum foarte supăraţi şi tulburaţi de ceea ce s-a întâmplat. La noi pe secţie este un volum foarte mare de muncă, este o meserie grea, dar nu trebuia să se întâmple asta. Nu avem o explicaţie pentru ce s-a întâmplat“, a precizat Irina Sîrbu, asistent medical şef al Clinicii de Ortopedie.

Reprezentanţii spitalului au transmis în cursul zilei de ieri documentaţia necesară către Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru început fiind considerat a fi un accident de muncă, deoarece a avut loc în drumul de la serviciu către casă. De asemenea, aceştia susţin că nu există deficit de personal în momentul de faţă în cadrul clinicii.

„Totul a apărut din senin, nu găsim o explicaţie, mai ales că în luna august a fost în concediu, în tura de noapte a avut o activitate mai redusă decât în alte gărzi, acum nu este o perioadă foarte aglomerată la Ortopedie. Nu există nici deficit de personal, este un singur post liber de asistent în schema clinicii. Toată lumea din spital este foarte tristă şi afectată“, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD şi purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon“.

Cazul se află şi în atenţia Poliţiei, fiind demarată o anchetă. Înmor­mântarea va avea loc marţi, 3 septembrie, de la ora 12.00, trupul neînsufleţit fiind depus până atunci la Capela Firmei Drăgan, în cartierul Tătăraşi.

Comentarii