După 22 de ani, Iaşul a dat o nouă campioană europeană: Maria Anistoroaei

marți, 02 aprilie 2024, 18:55
2 MIN
 După 22 de ani, Iaşul a dat o nouă campioană europeană: Maria Anistoroaei

Când începe antrenamentul, Maria ia postura unui om mare. Se liniștește, își frământă mâinile mici când se gândește. Întrebările sunt tot mai puține, iar glasul ei devine domol. E un copil ager, o mână de fetiță cu ochii mari privind atent de sub bretonul drept.

În timpul jocului, însă, devine agresivă: vrea întotdeauna să câștige. În fața antrenorului, își calculează cu mult tact fiecare mișcare și răspuns. Zeci de mutări se desfășoară sub ochii lor, din imaginație, fără să se miște vreo piesă. Totul se întâmplă în mintea ambițioasă a fetiței.

„Poate nu arată, dar ea întotdeauna știe ce vrea. Maria este matură, foarte inteligentă. Avantajul ei e că lucrează pe obiective și își propune ținte înalte. Ambiția ei n-o lasă să se oprească până nu ajunge acolo: este performantă”, spune antrenorul său, Vlad Ungureanu.

O ambiție de fier

Maria Anistoroaei este campioană europeană la șah clasic. Are doar nouă ani, dar joacă șah de la șapte. Este elevă în clasa a IV-a la Școala „Varlaam Mitropolitul” din Iași şi jucătoare de şah legitimată la cluburile CSM Iași 2020 şi Politehnica Iaşi. E bursieră în cadrul Programului Educațional „Bursierii Sfintei Parascheva” al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prin care beneficiază de Bursa de merit „Sfântul Ioan Maximovici” pentru olimpici și campioni. În timpul liber, îi plac gimnastica, fotbalul și cerceii pe care îi colecționează. Nimic, însă, nu ar putea depăși pasiunea pe care o are pentru șah.

Primii pași în șah

La început, a văzut tabla de șah la tatăl ei. Juca o partidă pe calculator, iar Maria, curioasă din fire și niciodată în pană de întrebări, a vrut să afle și ea secretul jocului. După puțin timp, a ajuns să ia lecții cu profesorul Vlad Ungureanu, pe care l-a impresionat cu progresul ei rapid.

„Maria a fost o surpriză și pentru mine, trebuie să recunosc. Un copil care vine peste noapte, să ajungă, în timp așa de scurt, să obțină o astfel de performanță, eu consider că este un dar. După 22 de ani, România, Iașul a dat o nouă campioană europeană”, povestește cu mândrie profesorul său.

Dar de la Dumnezeu

Părinții Mariei au știut că au un copil înzestrat de Dumnezeu încă de când era foarte mică. Tatăl fetiței, părintele Bogdan Anistoroaei, povestește cu drag cum aceasta a învățat singură să scrie și să citească la 4 ani, și tot pe atunci îşi crea propriile sisteme de calcul. Cu metoda „sertărelul” număra până la o mie punând câte 10, apoi câte 100 de unități în sertare imaginare, iar metoda „drumulețul” o ajuta să împartă numere imaginându-şi un drum care trece printre grupuri de copaci. Când a început să învețe șah, memoria puternică i-a venit de ajutor. După primele două ședințe, putea reproduce o partidă de 22 de mutări.

Mai mult, pe doxologia

 

Comentarii