Scântei în PNL Iaşi: zeci de membri audiaţi la Parchet. Cine a provocat “deranjul”?

sâmbătă, 12 mai 2018, 01:50
5 MIN
 Scântei în PNL Iaşi: zeci de membri audiaţi la Parchet. Cine a provocat “deranjul”?

Audierile vor fi conduse de un procuror de la Parchetul General care vrea să afle cum a devenit senatorul Iulia Scântei membru al PNL Iaşi. Sunt suspiciuni cu privire la presupuse fapte de fals, dosarul fiind deschis după o plângere a unui membru PNL. Toţi cei citaţi la Parchet, în jur de 20 de persoane – potrivit unor estimări din partid, vor da declaraţii în calitate de martori, audierile urmând a avea loc în sediul Parchetului ieşean.

În jur de 20 de membri importanţi ai PNL Iaşi au fost citaţi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României pentru a fi audiaţi, în calitate de martor, într-un dosar penal. Au primit citaţii mai mulţi politicieni care au fost pre­zenţi la o şedinţă a Biroului Politic Judeţean (BPJ) din octombrie 2016, şedinţă în care s-ar fi discutat şi despre înscrierea în partid a Iuliei Scântei. Aceasta devenea senator în acel an, de pe listele PNL, după ce, ne-a declarat ea ieri, a fost „invitată de partid“ pentru a candida. Dragomir Tomaşeschi, fost copreşedinte al PNL pe municipiul Iaşi, susţine că Scântei ar fi ajuns senator fără a fi şi membru de partid, încălcându-se, astfel, normele legale şi statutare ale partidului.

Ce vor procurorii să afle

Dosarul 23/P/2017 a fost deschis urmare a plângerii depuse de acelaşi Tomaşeschi, fiind soluţionat, în primă fază, pe 30 ianuarie 2017, cu clasare. Cauza a fost redeschisă după ce procurorul superior ierarhic a considerat că e nevoie de investigaţii suplimentare, printre acestea numărându-se şi audierea mai multor membri ai PNL Iaşi.

În esenţă, în plângere se menţionează că Scântei ar fi fost validată de către Biroul Politic Naţional al PNL pentru a deschide lista de candidaţi la Senat deşi, la acel moment, nu ar fi avut calitatea de membru de partid. De asemenea, procurorii investighează şi modul în care BPJ Iaşi a validat înscrierea Iuliei Scântei în partid. Într-o plângere distinctă, formulată tot de Dragomir Tomaşeschi, însă conexată dosarului menţionat, se arată că decizia de validare a dobândirii calităţii de membru de către actualul senator „nu s-a discutat şi nu s-a votat“ în şedinţa BPJ a PNL Iaşi ce a avut loc a doua zi după ce Scântei fusese indicată candidat de la centru. De asemenea, Biroul Local Municipal nu ar fi discutat în prealabil despre adeziunea actualului senator.

Săptămâna viitoare, potrivit ordonanţei prin care dosarul 23/P/2017 a fost redeschis, procurorii vor să „se verifice împrejurările în care a fost emisă această decizie (n.r. – prin care Scântei a devenit membru PNL), sens în care se impune audierea membrilor Biroului Politic Judeţean Interimar al PNL Iaşi care au participat la şedinţa din data de 21.10.2016 pentru a se stabili dacă în cadrul respectivei şedinţe s-a pus în discuţie validarea calităţii de membru a numitei Scântei Iuliana Laura“.

De asemenea, procurorii vor să mai afle dacă la nivelul organizaţiei municipale a PNL a fost luată o decizie cu privire la adeziunea depusă de Iulia Scântei, decizie ce ar fi trebuit votată şi, eventual, validată în BPJ. În plus, anchetatorii mai sunt interesaţi şi de data exactă la care Scântei a fost înregistrată în Registrul Naţional al membrilor PNL.

Potrivit statutului PNL (art. 17, punctul 2) „dobândirea calităţii de membru devine efectivă la data înregistrării în Registrul Naţional al Membrilor PNL, care trebuie efectuată în maximum 5 zile de la data rămânerii definitive a deciziei Biroului Politic Local“. Cronologic, cererea de adeziune a Iuliei Scântei este semnată cu data de 19 octombrie, şedinţa de la Bucureşti prin care s-a stabilit să deschidă lista candidaţilor pentru Senat a avut loc pe 20 octombrie 2016, iar şedinţa BPJ a PNL Iaşi prin care a fost validată înscrierea sa în partid a avut loc pe 21 octombrie. Pe de altă parte, Iulia Scântei a declarat ieri pentru „Ziarul de Iaşi“ că a depus cererea de adeziune „urmare a deciziei politice“ de la Bucureşti prin care s-a stabilit să candideze la Iaşi.

Reacţiile celor vizaţi

Iulia Scântei ne-a mai precizat că a fost audiată în calitate de martor în acest dosar încă de anul trecut, precizând că, din punctul său de vedere, întreaga procedură a fost respectată, nefiind comise niciun fel de fapte de fals. Scântei a menţionat că nu a participat la şedinţa BPJ în care s-a discutat înscrierea sa în partid şi că nu şi-a pus problema niciodată „că partidul care a invitat-o să candideze nu a făcut-o membru“. „Eu când am acceptat să candidez nu am acceptat să candidez ca independent, ci am avut reprezentarea logică că partidul care mă invită să candidez mă face şi membru de partid. Am candidat cu convingerea fermă că am candidat în calitate de membru de partid şi astăzi rămân cu aceeaşi convingere“, ne-a spus Scântei, care crede că plângerea lui Tomaşeschi are în spate „supărarea sa că nu a prins un loc eligibil“ pe listele de candidaţi.

La rândul său, Dragomir Tomaşeschi a catalogat-o pe Scântei ca fiind „o impostoare politică ajunsă senator prin fals“. „Ea a indus în eroare atât membrii Biroului Electoral, cât şi reprezentanţii Senatului, asumându-şi în mod abuziv această demnitate. Am făcut această plângere din principiu, pentru că nu am niciun avantaj din această situaţie, dar vreau să fie o premieră, poate chiar naţională, pentru ca toate partidele să fie foarte atente la statut şi la legea partidelor“, a spus Tomaşeschi.

La rândul său, preşedintele PNL Iaşi, Costel Alexe, ne-a precizat: „Având în vedere că este deschisă o acţiune în justiţie, nu cred că se pot face prea multe comentarii oricât ar încerca anumiti actori să menţină subiectul în topul ştirilor senzaţionale. Nu este o astfel de ştire, din contra, vă pot spune că în primă fază s-a decis clasarea cazului. Dar, repet, până la o decizie definitivă, cred că justiţia trebuie lăsată să îşi facă treaba“. De menţionat că, până la acest moment, nu există nicio persoană care să fi pusă sub acuzare, investigaţia fiind efectuată „in rem“, adică asupra faptei. 

Comentarii