Visul milenar al românilor pe cale de înfăptuire: Pleacă Piţurcă

luni, 01 septembrie 2014, 01:43
2 MIN
 Visul milenar al românilor pe cale de înfăptuire: Pleacă Piţurcă

Surse din Arabia Saudită dau ca sigură informaţia conform căreia selecţionerul va semna, după partida Grecia – România, un contract cu echipa Al-Ittihad. Se pare că FRF s-a orientat spre Laszlo Bölöni în vederea succesiunii lui Piţurcă

 

O ştire de senzaţie a invadat site-urile de sport din România în acest week-end: Piţurcă pleacă de la echipa naţională, după meciul cu Grecia, de la Atena. Informaţia provine din presa arabă, care anunţă că selecţionerul naţionalei de fotbal a României a acceptat oferta echipei saudite Al-Ittihad de a prelua conducerea tehnică, punând condiţia ca acest contract să devină real după prima partidă a naţionalei române, cu Grecia, duminica viitoare, la Atena. Dacă această ipoteză se va materializa, Piţurcă se va lupta pentru titlul de campioană a Arabiei Saudite cu fostul antrenor al Stelei, Laurenţiu Reghcampf, care pregăteşte formaţia Al-Hilal.
Victor Piţurcă, ultimul selecţioner care a calificat naţionala României la un turneu final, în două mandate (Euro 2000 şi 2008) nu a confirmat această ipoteză: Nu ştiu nimic despre această poveste cu echipa din Arabia Saudită, eu îmi voi vedea mai departe de contractul cu echipa naţională", a declarat Piţurcă pentru “Gazeta Sporturilor” şi este posibil ca nici în conferinţa de presă pe care o va susţine astăzi la reunirea echipei naţionale pentru meciul de Grecia, nu va face precizări în acest sens. Reamintim că şi în 2001, înaintea meciului oficial România – Ungaria, pentru preliminariile CM 2002, presa a aflat că selecţionerul de atunci, Laszlo Bölöni, are o ofertă importantă din partea echipei Sporting Lisabona, însă “Loţi” a dezminţit vehement. Imediat după ce România a învins Ungaria cu 2-0 şi Lituania cu 2-1, Bölöni a anunţat că-şi reziliază contractul cu echipa naţională şi pleacă la Lisabona! Lucru firesc în ambele cazuri, determinat de importanţa deosebită a partidelor naţionalei.
De altfel, conform “Gazetei Sporturilor”, se pare că FRF s-a orientat rapid în privinţa succesorului lui Piţurcă şi acesta va fi chiar Laszlo Bölöni, se pare cea mai convenabilă variantă din punct de vedere financiar, în raport cu celelalte variante, Cosmin Olăroiu şi Dan Petrescu. Însă, cum este firesc, nici Bölöni nu comentează această situaţie şi nici oficialii FRF nu vor confirma ipoteza până după partida din Grecia.
 
 

 

Comentarii