28 de proiecte majore în cadrul Centenarului de la Iaşi

luni, 19 iunie 2017, 17:30
1 MIN
 28 de proiecte majore în cadrul Centenarului de la Iaşi

Municipalitatea a pus la punct un program destinat aniversării Centenarului. Coordonatorul de proiecte este politologul Daniel Şandru, cel care s-a ocupat de Departamentul Centenar din cadrul guvernului condus de Dacian Cioloş. 

De luna trecută, Şandru coordonează un departament cu acelaşi nume la municipalitatea ieşeană. Potrivit acestuia, au fost stabilite 28 de proiecte majore care vor avea loc în perioada 2017 – 2019 şi în cadrul cărora se vor desfăşura mai multe manifestări şi diverse acţiuni. „Proiectele trimit către date istorice de natură să fi marcat, în urmă cu 100 de ani, cursul României moderne, cursul României de după Marea Unire de la 1 decembrie 1918“, a declarat Daniel Şandru, la finele săptămânii trecute.

Coordonatorul Departamentului Centenar a adăugat că dimensiunea proiectelor nu este doar una locală sau regională, ci urmăreşte să atragă atenţia publicului naţional şi internaţional asupra rolului pe care Iaşul l-a avut în contextul istoric de acum 100 de ani. Un prim eveniment major va avea loc săptămâna aceasta, respectiv o adunare solemnă a autorităţilor statului român. Însă autorităţile statului (Administraţia Prezidenţială, Camera Deputaţilor, Senat etc.) vor avea reprezentanţi doar la nivel de consilieri. „Vom celebra Centenarul reformei constituţionale de la Iaşi“, a precizat Şandru.  

Comentarii