S-a angajat în curbă cu viteză prea mare

A intrat cu maşina în staţia de autobuz şi a lovit trei femei

joi, 20 iunie 2013, 01:50
1 MIN
 A intrat cu maşina în staţia de autobuz şi a lovit trei femei

Trei pensionare de pe o băncuţă au ajuns la spital.

Trei femei în vârstă din localitatea Ţibana au ajuns ieri dimineaţă la spital cu policontuzii, după ce băncuţa pe care stăteau a fost lovită de un autoturism scăpat de sub control. Cele trei femei stăteau pe banca din staţia de autobuz din localitate, când un autoturism care circula cu viteză a fost scăpat de sub control într-o curbă, a intrat pe contrasens şi a intrat în cele trei femei. Acestea au fost rănite, nu grav, ajungând la spital cu ambulanţele, policontuzionate. Poliţiştii au precizat că pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal. „Valeriu P., de 62 de ani, din Iaşi, care circula pe DJ 248 A, venind spre municipiul Iaşi, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de circulaţie, într-o curbă, a pătruns pe contrasens şi a lovit trei persoane, rănindu-le uşor. Şoferul a fost testat cu alcooltestul, dar nu consumase alcool“, a declarat subinspectorul Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei.

Comentarii