A venit răsplata pentru un blat electoral? Un candidat PPDD, pus şef de către PNL

vineri, 19 iulie 2013, 01:50
2 MIN
 A venit răsplata pentru un blat electoral? Un candidat PPDD, pus şef de către PNL

Organizaţia locală a PPDD a scăpat basma curată în urma controlului făcut ieri de conducerea centrală. Mai mulţi lideri ai partidului au „descălecat“ ieri la Iaşi, în frunte cu preşedintele formaţiunii, Simona Alice Man. Şedinţa, la care erau aşteptaţi să participe mai mulţi parlamentari şi consilieri locali ai PPDD din zona Moldovei, a fost lipsită de incidente. „Nu s-a luat nici o decizie. A fost o simplă întâlnire organizatorică. Am constatat că la Iaşi partidul are organizaţii active, închegate şi care funcţionează ca o echipă. Au mai fost discuţii despre problemele organizaţiilor din comune şi cum le putem ajuta“, a declarat Simona Man la finalul şedinţei.

Ea a precizat că nu ştie nimic de numirea lui Florin Hopşa, membru PPDD, la şefia Inspectoratului Regional pentru Control în Traficul Rutier (ISCTR), şi a exclus orice formă de colaborarea cu PNL. „Categoric nu poate fi vorba de nicio colaborare, de nicio alianţă, nici la nivel local, nici la nivel central, cu partidele din USL. Nu cunosc cazul, dar ar putea fi vorba de o decizie personală, fără legătură cu partidul. Nu avem în viitorul apropiat nici un proiect de alianţe“, a precizat Simona Man.

Nu­mirea lui Florin Hopşa la ISCTR, structură aflată în subordinea Ministerului Trans­porturilor, condus până de curând de Relu Fenechiu, a alimentat speculaţiile privind o eventuală înţelegere subterană între PPDD şi PNL, negate, aşadar, de şefii PPDD. Nu eli­mină însă posibilitatea unor înţelegeri subterane din perioada campaniei electorale din noiembrie 2012. Florin Hopşa a candidat din partea PPDD la alegerile parlamentare din 2012 în colegiul câştigat de liberalul Mugur Cozmanciuc, protejatul lui Relu Fenechiu. (Alex ZĂNOAGĂ, Cosmin PAŞCA)

Comentarii