De Business

Punem punctul pe știi

Absolvenţii de liceu mai au o zi să solicite indemnizaţia de şomaj

marți, 25 iulie 2017, 01:50
1 MIN
 Absolvenţii de liceu mai au o zi să solicite indemnizaţia de şomaj

Ultima strigare pentru absolvenţii de liceu care vor să primească indemnizaţie de şomaj. 25 iulie este ultima zi în care absolvenţii de liceu – promoţia 2017 se pot înregistra în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) pentru ca, ulterior, să poată beneficia de indemnizaţie de şomaj. 

Acest drept se acordă la cerere pe o perioadă de 6 luni, în cuantum de 250 de lei pe lună, indiferent dacă solicitantul a promovat sau nu examenul de bacalaureat, informează reprezentanţii instituţiei. „Potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, persoanele care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistraţi la structurile ANOFM din raza de domiciliu/reşedinţă, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj dacă: – nu urmează o formă de învăţământ, – nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (500 lei)”, a anunţat instituţia.

În cazul depăşirii termenului de 60 de zile de la terminarea studiilor, absolvenţii au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi beneficiază de toate serviciile oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, inclusiv de cursuri de formare profesională gratuite, dar pierd dreptul la indemnizaţie de şomaj.  

Comentarii