Accident mortal cu un autocar cu 38 de turişti ucraineni. Două persoane au murit

miercuri, 19 august 2015, 09:34
1 MIN
 Accident mortal cu un autocar cu 38 de turişti ucraineni. Două persoane au murit

Un autocar în care se aflau 38 de turişti ucraineni s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, pe drumul european 87, în zona localităţii Baldovineşti din judeţul Brăila, primele informaţii arătând că două persoane, între care un copil, au murit, şi mai multe au fost rănite.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (USU) Brăila, Ştefan Stoian, a declarat, pentru MEDIAFAX, că două persoane, un copil şi un adult, au murit în urma accidentului.

Ştefan Stoian a afirmat că nu poate spune cu exactitate, la acest moment, câte persoane au fost rănite, precizând că răniţii au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Brăila.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, Camelia Bucur, autocarul cu 38 de turişti ucraineni s-ar fi răsturnat într-o curbă, pe E 87, în zona localităţii Baldovineşti, deocamdată nefiind cunoscute împrejurările în care s-a produs accidentul.

Peste 10 ambulanțe și trei mașini de pompieri au ajuns la locul accidentului.

Autocarul, înmatriculat în Turcia, făcea curse regulate pe ruta Istanbul – Bucureşti – Chişinău.

Traficul în zona accidentului este blocat.

 

Comentarii