Al treilea terminal la aeroport, finalizat anul acesta. Ce investiţii se vor mai face

joi, 12 februarie 2015, 03:00
2 MIN
 Al treilea terminal la aeroport, finalizat anul acesta. Ce investiţii se vor mai face

Cum vor fi cheltuite aceste fonduri.

Aeroportul va înghiţi în acest an 100 milioane lei din fondurile Consiliului Judeţean. Suma reprezintă compensaţia pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiei de serviciu de interes public general, asumată de Aeroport. Cea mai mare parte a banilor va fi reprezentată practic de contribuţia CJ la programul de investiţii al aerogării, în valoare de 95,2 milioane lei, numai 4,8 milioane lei reprezentând subvenţionarea propriu-zisă a activităţii curente a aero­gării.

În total, investiţiile prognozate de Aeroport ar urma să se ridice la aproximativ 105 milioane lei, 9,7 milioane lei reprezentând fonduri proprii ale aerogării. Grosul banilor, respectiv 89 milioane lei, va fi cheltuit pentru finalizarea proiectului de modernizare a Aeroportului, urmând să fie terminate lucrările de extindere a platformei de parcare a aeronavelor şi cele de construire a celui de-al treilea terminal al aerogării.

Pentru construirea unei noi remize PSI se prevede alocarea a 2,3 milioane lei. Proiectul de buget al Aeroportului prevede şi construirea unui drum perimetral, în jurul aerogării, în valoare de 4,8 milioane lei, şi achiziţionarea de utilaje şi echipamente în valoare de 6,6 milioane lei. Între acestea urmează să se numere o au­tofreză în valoare de 790.000 lei şi o autospecială de pompieri de 1,4 mi­lioane lei. Plata leasingului pentru cele trei autospeciale de întreţinere a pistei şi a multifuncţionalei de curăţire a pistei, aflate deja în dotarea Aeroportului, urmează să reprezinte încă 1,36 mi­lioane lei pe lista de cheltuieli a aerogării.

Veniturile din exploatare ale Aero­portului se vor ridica în acest an la 17,5 milioane lei, cu 6 milioane lei mai mult decât anul trecut. Diferenţa se explică parţial prin creşterea cu 3 milioane lei a subvenţiei acordate de CJ şi prin cea cu 2,5 milioane lei a veniturilor proprii ale Aeroportului. La sfârşitul acestui an, Aeroportul urmează să aibă 106 angajaţi, faţă de 87 anul trecut. În cadrul unităţii, câştigul mediu lunar se va ridica la 2.790 lei.
 

Comentarii