Alegeri americane 2016: luptă la baionetă în tabăra republicană (II)

În afara lui Jeb Bush şi oarecum a lui Donald Trump, ceilalţi candidaţi republicani sunt practic necunoscuţi în România. Iar Jeb Bush, care nu a strălucit de altfel deloc în cursul dezbaterii, nu este cunoscut el însuşi ci doar ca fiul unui fost preşedinte şi fratele altuia. Printre ei se numără totuşi guvernatori sau foşti guvernatori ai unor state importante, precum Texas (considerat separat ar fi a 12-a economie a lumii), Ohio sau New Jersey, alături de un senator de origine cubaneză, Marco Rubio, sau un foarte cunoscut neurochirurg afro-american, Ben Carson. În mod inerent, reacţiile post-dezbatere privitoare la prestaţia candidaţilor au fost puternic influenţate de linia ideologică a instituţiei care le-a găzduit. Am avut parte, previzibil, de ironii şi trimiteri în derizoriu în mass media liberală. De la unele vădit părtinitoare, ca în Slate, la criticile mai solid argumentate privind poziţionările în materie de politică externă ale candidaţilor republicani exprimate de cunoscutul şi influentul think tank liberal, Brookings Institution.

Acesta din urmă observă că dacă în mai toate celelalte subiecte importante există divergenţe majore între candidaţi, în ceea ce priveşte linia de politică externă există un consens general care poate fi sintetizat în felul următor: "raţiunea pentru dezordinea tot mai pronunţată din lumea actuală este aceea că administraţia Obama a dat dovadă de slăbiciune în faţa adversarilor şi nu şi-a sprinjinit aliaţii". De critici severe a avut parte mai ales acordul cu Iranul dar şi poziţiile faţă de Rusia sau China. O administraţie republicană se va comporta complet diferit, abordând de o manieră mai robustă toate aceste chestiuni. Opinia critică faţă de acest tip de remarci exprimată de Brookings Institution are, fără discuţie, o bază reală. Lumea s-a schimbat în ultima perioadă şi deşi America rămâne fără discuţie o superputere nu mai dispune totuşi de aceeaşi capacitate de a-şi impune punctul de vedere aşa cum se întâmpla în trecut.

Însă nu doar candidaţii republicani, care, la urma urmei, sunt obligaţi de logica de campanie să adopte o retorică mai tranşantă, ci şi mulţi alţi experţi de marcă sunt de părere că în Siria, în Irak, în cazul acordului cu Iranul, Washingtonul s-a dovedit ezitant şi prea concesiv. E adevărat, în ceea ce priveşte Rusia şi criza din Ucraina, americanii au fost într-un fel prizonierii poziţiilor şovăitoare din Europa, mai ales din Germania. Acesta este de altfel şi subiectul care ne interesează direct în cea mai mare măsură. De regulă este de aşteptat ca o administraţie republicană să adopte poziţii mai tranşante în relaţia cu Moscova, ceea ce este în avantajul ţărilor din Europa de Est pe care ruşii încearcă să le infiltreze şi să le destabilizeze. Însă nu este mai puţin adevărat că şi dacă ajunge Hillary Clinton, deocamdată principalul candidat democrat, la Casa Albă s-ar putea să avem în mare aceeaşi abordare dacă luăm în calcul poziţiile exprimate de ea pe această temă până în prezent.

La ce ne putem aştepta de acum încolo în cursa prezidenţială de peste ocean? În ciuda comentariilor când critice când persiflante exprimate de o bună parte a presei liberale americane, The Economist consideră că există câţiva candidaţi republicani redutabili ca Marco Rubio, John Kasich, Mike Huckabee, Jeb Bush sau Carly Fiorina(un fost preşedinte al corporaţiei Hewlett-Packard şi singura femeie aflată în cursă), care au dominat categoric dezbaterea de categoria a doua, care nu doar că pot concura fără probleme cu un Donald Trump care a ieşit destul de şifonat după prima întâlnire televizată dar pot pune probleme serioase în noiembrie 2016 şi contracandidatului democrat, cel mai probabil Hillary Clinton.

Publicitate și alte recomandări video