Amenzi pentru samsarii de bilete gratuite destinate persoanelor cu handicap

sâmbătă, 25 ianuarie 2014, 02:50
1 MIN
 Amenzi pentru samsarii de bilete gratuite destinate persoanelor cu handicap

Se presupune că aceste legitimaţii „în alb“ ajung apoi la firme de transport, care decontează bani de la stat în baza lor

Patru tineri care „agăţau“ persoane cu han-dicap pentru a le cumpăra bilete gratuite de transport la poarta Direcţiei pentru Protecţia Copilului au fost amendaţi de poliţişti cu câte 500 de lei. Poliţiştii au mers în zonă pentru a preveni persoanele cu handicap că ar putea fi înşelate. „La data de 23 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie au organizat o acţiune în zona Ateneu, Piaţa Chirilă şi Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor privind eliberarea biletelor gratuite de transport interurban, precum şi avertizarea persoanelor beneficiare de gratuitatea transportului interurban, ocazie cu care au fost legitimate 27 de persoane, alte 11 au fost conduse la sediul secţiei de poliţie, şi au fost date opt sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.540 de lei“, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei.
Oamenii legii presupun că aceşti „samsari“ de bilete gratuite vând apoi legitimaţiile în alb, cu un anumit profit, unor şoferi sau firme de transport, care ulterior încasează banii integral de la bugetul e stat ca şi cum ar fi efectuat acele servicii de transport.
 

Comentarii