Băieţii aşteaptă banii

marți, 20 decembrie 2016, 02:43
4 MIN
 Băieţii aşteaptă banii

 

CSM Poli a jucat bine şi a câştigat clar ultima dispută a anului, dominând Dinamo la toate capitolele
 
 
“Să vină banii, să vină banii, să vină banii la băieţi” s-a auzit din vestiarul CSM Politehnica la sfârşitul meciului câştigat duminică în faţa Dinamo Bucureşti. Cererea jucătorilor de a-şi încasa retribuţiile pe lunile octombrie şi noiembrie precum şi alte drepturi neachitate la timp a părut justificată până şi pentru cei care consideră că salariile prevăzute în contracte trebuie achitate în funcţie de randament.
CSM a jucat bine duminică şi a câştigat clar duelul cu o grupare care nu şi-a onorat blazonul. Iaşul s-a impus la toate capitolele, pornind de la impresia artistică ori dăruire şi terminând cu statistica: 14-9 la şuturi, 7-3 la încercări cadrate, 7-1 la cornere, 3-1 la ocazii mari. Două au fost cauzele care au generat succesul de necontestat al moldovenilor: adaptarea mai bună la suprafaţa de teren şi câştigarea duelului tactic de către Eugen Neagoe.
Referitor la primul aspect, ieşenii au “stat mai bine în ghete”, au ştiut cum să joace pe un teren îngheţat, instalaţia de încălzire a arenei din Copou dovedindu-şi, încă o dată, limitele.
Din punct de vedere tactic, Neagoe a profitat din plin de lipsa de orientare a omologului său, Ioan Andone. Deşi antrenorul gazdelor nu a modificat garnitura de start aliniată în precedentul meci de campionat, câştigat la Botoşani, mizând pe aceeaşi jucători şi acelaşi modul, “4-4-1-1”, în care doar  Ştefănescu şi Ciucur au schimbat flancurile, Andone a răspuns surprinzător, cu un dispozitiv “3-4-3”. Efectul a fost vulnerabilizarea zonelor laterale ale terenului, în spatele jucătorilor de flanc Romera şi Oliva şi, mai ales, pierderea controlului în zona centrală a terenului. Asta pentru că, folosind trei stoperi în coasta unicului vârf ieşean, Andrei Cristea şi păstrându-l pe Busuladzic lângă vârful fals al CSM, Bole ori Gheorghe, Dinamo a rămas doar cu ofensivul Nistor în faţa lui Gheorghe şi Creţu, care au căpătat, astfel libertate mare de mişcare. Efectul a fost aparţia multor culoare, care au permis crearea multor faze de poartă, aportul ofensiv al Iaşului fiind consistent. Firesc, victoria nu era posibilă şi fără o defensivă sigură, aspect care, cu excepţia primului sfert de oră, a fost rezolvat, în ciuda faptului că oaspeţii au mizat pe o tripletă de atac iute, Hanca – Rotariu – Lazăr.
O altă observaţie. Chiar dacă s-a definitivat abia după ce oaspeţii au rămas în 10, succesul gazdelor părea iminent şi în egalitate numerică. De altfel, după ce Busuladzic a fost eliminat, Iaşul nu şi-a mai creat decât ocaziile din care a marcat golurile doi şi trei, fazele de poartă clare, rarisime chiar, ivindu-se între minutele 15 şi 60.
CSM a încheiat astfel anul cu fruntea sus, sprintul de final, cu patru victorii în cinci meciuri repunând trupa ieşeană în cărţile pentru play-off. Dacă atuurile existente vor putea fi exploatate depinde de cum va decurge iarna.
 
 
CSM-catalog
 
Grahovac (6) – nu a avut probleme deosebite.
Bosoi (6,5) – a început mai timid, având ceva probleme defensive, a urcat apoi atât în randament cât şi în ofensivă, obţinând, printre altele, penaltiul din care Cristea a egalat.
Mihalache (6,5) – sigur.
Frăsinescu (6,5) – exact.
Sato (6) – şi-a făcut datoria.
Ciucur (5) – mai multe ezitări şi erori.
Creţu (6,5) – a muncit mult.
V. Gheorghe (7) – a alternat momentele bune cu altele lipsite de inspiraţie, cum a fost faza din minutul 35, când a scăpat singur cu portarul; a transformat penaltiul din prelungiri.
Ştefănescu (7) – cel mai bun meci de la venirea la Iaşi; a ratat câteva ocazii, a marcat un gol frumos.
Böle (5,5) – două şuturi, câteva încercări de ruperi de ritm.
Cristea (7) – a egalat din penalty, a avut alte patru încercări de a înscrie.
Mitic (6) – nu a excelat, nu a dezamăgit.
Ţigănaşu (5,5) – pare puţin ieşit din ritm.
Moldovan a intrat în minutul 88 şi a obţinut penaltiul din care s-a marcat golul trei.
 
 
 Viitorul iernează în frunte
Ultimele meciuri din anul 2016 în Liga I:  Gaz  Metan Mediaş – Astra Giurgiu 0-1 (0-0). Alibec (’55).
FC Viitorul – FC Botoşani 3-1 (1-1). Iancu (’17 – penalty), Chiţu (’56), Marin (’62) / Roman (‘1). 
 
 
 

Comentarii