În timp ce Prefectura organizează “instruiri”,

Bătrânii aşteaptă să-şi primească pământurile, iar primarii aşteaptă să scape de ei

vineri, 20 noiembrie 2015, 02:54
2 MIN
 Bătrânii aşteaptă să-şi primească pământurile, iar primarii aşteaptă să scape de ei

Retrocedarea terenurilor confiscate de comunişti bate pasul pe loc. Deşi Legea 165/2013 era menită să accelereze ritmul retrocedărilor, efectul a fost exact invers.

Retrocedarea terenurilor a fost suspendată până la finalizarea în fiecare comună a inventarierii suprafeţelor disponibile şi a celor revendicate. Situaţia aplicării legilor fondului funciar a făcut ieri obiectul unei analize în cadrul Colegiului consultativ pentru problemele persoanelor vârstnice din cadrul Prefecturii. “Eu am de primit 1,5 ha de teren la staţiunea pomicolă din Podu Iloaiei. Am o decizie a Prefecturii din 1992, alta din 2010. Iau drepturile de la asociaţie, dar încă nu am titlu de proprietate. Terenul există, a fost predat primăriei şi predat a rămas. Nu vreau să lucrez eu pământul, dar la 90 de ani cât am, vreau şi eu să-l las moştenire, dar ce să las?”, a spus generalul de brigadă Ilie Ionescu, preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în rezervă şi retragere din MAI.

O problemă asemănătoare a fost ridicată şi de Florin Lăpuşneanu, preşedintele filialei ieşene a Federaţiei Naţionale a Pensionarilor, acesta revendicând o suprafaţă de teren în municipiu. Lămuririle oferite de reprezentanţii Oficiului Judeţean de Cadastru şi ai Agenţiei Domeniilor Statului nu au avut darul de a-i lămuri pe reprezentanţii vârstnicilor ieşeni. “Prefectura nu mai are voie să aplice amenzi primarilor pentru probleme de fond funciar. Această prevedere legală a fost abrogată. Singurul lucru pe care îl putem face este să le explicăm ce este de făcut pentru aplicarea legii. Săptămâna viitoare vom organiza o nouă instruire cu primarii pe astfel de probleme”, a declarat directorul de cabinet al prefectului, Marian Şerbescu.

Procesul de inventariere a terenurilor a fost finalizat în 80 din cele cele 98 de localităţi ale judeţului. În alte patru, documentaţiile aprobate iniţiat trebuie supuse din nou validării. Alte două documentaţii, cele depuse de comuna Ciurea şi municipiul Iaşi urmează să fie validate. În cazul a 12 comune, respectiv A.I. Cuza, Bârnova, Bivolari, Costuleni, Dobrovăţ, Erbiceni, Grajduri, Grozeşti, Moşna, Sireţel, Stolniceni-Prăjescu şi Valea Seacă, documentaţiile privitoare la inventariere încă nu au fost finalizate. Conform legii, punerile în posesie ar fi trebuit finalizate până la 1 ianuarie 2016.

Pentru soluţionarea problemei, singura soluţie găsită a fost prelungirea termenului până la 1 ianuarie 2017. Proiectul de lege în acest sens a fost înaintat preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare. “Se tot amână. Din 2017 o să se facă 2018 şi tot aşa. Parcă s-ar vrea să moară oamenii înainte de a-şi primi pământul înapoi“, a spus Lăpuşneanu.

 

Comentarii