Biblia ne povesteşte…

Un proverb chinez spune că, în ceea ce priveşte predicţiile, cel mai greu e de ghicit trecutul. Din fericire, a existat mereu, există şi-acum o elită de ”ghicitori/ ghicitoare” ce încearcă a prevedea trecutul, nu prin cărţi de tarot sau prin oracole, ci prin descifrarea Cărţii Cărţilor, a relictelor şi relicvelor care resemantizează lumi dispărute.

O astfel de fiinţă cercetătoare este aici, în ambientul universitar ieşan, are o bibliografie impresionantă, dar e de o ”discreţie” direct proporţională. Numele ei: Viorica S. Constantinescu. Ea împărtăşeşte, cu superbie, soarta unora dintre universitari care, dedicaţi vocaţiei profesorale şi cercetării fundamentale, rămân în afara câmpului mediatic, fiind cunoscuţi (şi apreciaţi, au ba) doar în rarefiatul şi orgoliosul spaţiu academic. Şi nici acolo, pre cât ar merita. Deşi a publicat (sporadic) încă din studenţie, abia la începutul anilor 90 i-a apărut prima carte, despre – surprinzător şi seducător – Arta grădinii, un excurs deopotrivă istoric, estetic şi filosofic prin acest ambient, de la grădinile (suspendate) ale Semiramidei, la cele ale Renaşterii, barocului, clasicismului, romantismului, avangardismului… Se va vedea că filoloaga (dintr-o promoţie plină de har) a făcut o adevărată pasiune nu doar pentru cel ce călăuză în Literatură universală şi comparată ne fu Ioan Constantinescu, dar şi pentru călătorii spre începuturile, reale sau legendare, ale lumii, pe care ni le descifrează ca pe nişte poeme ermetice şi ni le povesteşte ca într-O mie şi una de nopţi. De căpătâi i-a fost Biblia, din care a conturat, mai întâi, imaginea Evreului stereotip. Schiţă de istorie culturală (1996; 2013 – versiune în limba spaniolă), spre a continua cu un Dicţionar de personaje biblice şi reprezentarea lor în artă(2002; 2005 – Noul Testament), Omul Biblic. Schiţă tipologică(2012), iar recent Dicţionarul popoarelor biblice. Între acestea, Exotismul în literatura română din secolul al XIX-lea(1998), Cultura poetică(1999), traducerile din Teresa de Avila, Poezii(1996) sau integrala Fraţii Grimm, Poveşti(1998) o situează pe Viorica S. Constantinescu într-o tipologie culturală de elită, prin artă şi precizie, supleţe şi expresivitate voluntară. Încă în Cuvânt înainte, la Dicţionarul popoarelor biblice, autoarea ne avertizează că e vorba de popoare, mari şi mici, care au ieşit din istorie. Ştim, aşadar, dinainte că vor fi morţi, dispăruţi, răniţi, ucigaşi şi victime, dar, ca într-un roman poliţist, vrem a urmări povestea. Câteodată, mai sărim peste amănunte, alteori tocmai detaliile – ca dintr-o uriaşă frescă – ne captează. Şi cum altfel, când ni se desluşeşte aventura în istorie a circa 70 de popoare biblice, dintre care numai câteva au supravieţuit. În timp, ”povestea” aglutinează 7000 de ani, iar în spaţiu – arealul Orientului Antic. Dincolo de studierea detectivistă a Bibliei şi de interrelaţionarea tuturor personajelor care o populează, Bibliografia din finalul Dicţionarului…probează o documentare vastă, de certă probitate ştiinţifică. Fascinant este faptul că aproape toate acele popoare biblice au interferat, s-au cucerit unele pe altele, au devenit unele din altele, doar cele mai puternice – egiptenii, evreii, sirienii – supravieţuind (cu acest nume). Şi nu numaidecât prin număr şi putere, ci (şi) prin inteligenţă, abilitate ori predestinare. Inutil a preciza că istoria biblică a fost una a războaielor, a expansiunilor, a spaţiului vital, a exodului, a urei de rasă, a genocidului, a trădărilor şi intrigilor de tot soiul. Civilizaţia post-biblică a avut de unde se inspira. Unele conflicte s-au prelungit până-n zilele noastre, de-ar fi să le amintim doar pe cele dintre palestinieni şi israeliţi, sau dintre aceştia din urmă şi arabi – care datează din vremea străveche a venirii lui Avraam în Canaan (aproximativ în anul 2000 î.Hr.). Altele, genocidale, au fost asanate cu vreo jumătate de veac în urmă…

Într-un dicţionar nu trebuie să se audă vocea autorului. Dar acesta, fiind un dicţionar de autor, nu de autori, lasă a răzbate, din când în când, această voce. O primă personalizare a comentariului – în prefaţă, unde V.S.C., referindu-se la una dintre numeroasele cuceriri a unui popor de către altul, punctează: precum se ştie, cea mai bună strategie de a domina un stat cucerit este aceea de a pune în fruntea lui alogeni. Trimiterile sunt multiple. Altundeva, actualizează (autoarea a profesat, o vreme, în Germania): ”neamul babilonian” a fost un fel de popor german al Orientului antic: ordonat, muncitor, ambiţios, glorios şi apoi înfrânt definitiv. Despre Neamul fiilor lui Israel se spune că a plecat din Egipt, străbătând deşertul timp de patruzeci de ani, nu cum s-ar crede, din cauza vicisitudinilor întâmpinate, ci, premeditat, ca să dispară generaţia nostalgicilor după viaţa bună din Goşen. Aluzie transparentă la deşertul pe care îl străbatem de doar 25 de ani. Între evrei şi romani domnea o tensiune permanentă, cauzată de fiscalitatea copleşitoare şi de abuzul de putere al unor procuratori, precum Ponţiu Pilat. Instantaneu te duce gândul la Ponta şi la cele 35 de taxe, recent introduse… Altundeva aflăm că efraimiţii erau oameni mofturoşi, mereu nemulţumiţi, genul acelora care stau deoparte şi critică tot ceea ce văd (…) suferind de orgoliu excesiv. Nimic nou sub soare… Cretanii (făuritori ai unei civilizaţii şi ai unei mitologii intrate în memoria culturală) sunt percepuţi – prin pana lui Epimenide, citat de Sfântul Apostol Pavel – ca pururi mincinoşi, fiare urâcioase, leneşi şi mâncăcioşi. Labirintul ar putea fi identificat cu palatul din Cnossos, iar despre Minotaur, creatură jumătate om, jumătate animaI, ca şi despre uriaşi, paleoastronautica avansează supoziţia că ar fi rodul unor experimente ale extratereştrilor – zeii anticilor. Altfel zis, o deviaţie genetică, rezultată din unirea îngerilor veghetori pe pământ cu fiicele pământenilor. Pentru ufologi, Biblia oferă numeroase exemple de înălţări la cer, sau de aterizări, a unor care de foc sau a unor fiinţe misterioase, împlătoşate ori învăluite de lumini strălucitoare. În paleoastronautica modernă se discută intens despre posibilitatea ca ”steaua călăuzitoare” să fi fost o navă cosmică ce i-a adus pe magi din Răsărit la Betleem, spre a vesti naşterea Mântuitorului. Construcţii megalitice, precum piramidele sau templele, este posibil să fi fost înălţate tot de extratereştri, eventual şi cu aportul uriaşilor… care aveau 9 coţi lungime şi 4 coţi lăţime. Aşadar, cam 2,70/1,20 m. Mari, dar vulnerabili la săgeţi, dovadă fiind faptul că au ieşit destul de repede de pe scena biblică, omenirea perpetuându-se la dimensiunile (rezonabile) cu care suntem obişnuiţi.

Fluxul şi refluxul, conexiunile cu opere literare intrate în memoria culturală, sau cu descoperiri arheologice şi descifrări de documente care au schimbat radical perceperea Orientului Antic, înscriu acest Dicţionar…în seria cercetărilor destinate a spori – cum autoarea însăşi speră – credibilizarea ştiinţifică a Bibliei, în paralel cu o relativizare a adevărurilor istorice deja spuse.