Camelia Gavrilă va deschide lista PSD la Camera Deputaţilor

joi, 13 octombrie 2016, 01:56
3 MIN
 Camelia Gavrilă va deschide lista PSD la Camera Deputaţilor
Șeful PSD Iaşi arată că prof. Norina Forna nu doreşte să candideze.

Liderii PSD Iaşi au stabilit cine va deschide lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor. Potrivit preşedintelui filialei, Mihai Chirica, prima poziţie va fi ocupată de şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Camelia Gavrilă. El a mai anunţat ieri că decanul Facultăţii de Medicină Dentară, Norina Forna, a declinat invitaţia de a candida pentru un loc în Senat. „Camelia Gavrilă va deschide lista Camerei Deputaţilor. De ce? Din punct de vedere profesional, nu cred că o poate contesta cineva, comentariul legat de faptul că a fost la PNL, da, a fost la PNL, dar asta nu înseamnă că nu este un om valoros, iar oamenii valoroşi trebuie promovaţi. Care vor fi următorii pe listă, nu ştiu, vom analiza”, a declarat liderul social-democrat.

Referindu-se la lista pentru Senat, Mihai Chirica a precizat că actualul senator Sorin Lazăr, condamnat definitiv alaltăieri la un an de închisoare cu suspendare, nu beneficiază de sprijinul lui. „Cu siguranţă, domnul Lazăr nu va fi susţinut de mine. Şi-a depus dosarul, dar asta nu înseamnă că va fi pe lista de candidaţi la Senat”, a punctat Chirica. El a dezvăluit că a încercat să atragă diverse personalităţi pentru a candida, dar s-a izbit de refuzuri în contextul în care foarte mulţi parlamentari actuali au probleme penale, iar instituţia trece printr-o criză de credibilitate. „Din punctul meu de vedere este un moment prielnic ca toate elementele de lege, de statutul de parlamentar, de imunităţile parlamentarilor, să fie retrase. De asta lumea fuge. Suni un academician, suni un profesor renumit şi spune «da, dar eu acolo nu mă duc pentru că pe hol mă întâlnesc cu cel care e condamnat sau urmărit». În 26 de ani, Parlamentul a devenit instituţia în care am regăsit de multe ori cei mai slabi oameni care ne puteau reprezenta acolo. Din această cauză fuge lumea valoroasă şi refuză”, a mai spus şeful PSD Iaşi.

Potrivit lui Chirica, ieri a fost activată Comisia de integritate a filialei care îi va analiza pe toţi social-democraţii înscrişi pentru a prinde un loc pe listă. „Încercăm să găsim formula ideală ca în Parlament de la Iaşi să plece oameni care ne pot reprezenta cu mândrie”, a menţionat Chirica. El a dezvăluit că decanul Facultăţii de Medicină Dentară, Norina Forna, a declinat oferta de a candida din partea PSD pentru un loc un Senat. „Ştiţi care a fost răspunsul doamnei Forna? «Vă mulţumesc foarte mult, domnule primar, mă onorează extrem de mult, dar profesia mea contează mai mult decât statutul de parlamentar»”, a mai spus Chirica.

Conducerea filialei a aprobat acum două zile dosarele celor care s-au înscris pentru a prinde un loc pe liste: Bogdan Alexa, Vasile Axinte, Tudor Ciuhodaru, Vasile Cîtea, Bogdan Cojocaru, Camelia Gavrilă, Sorin Iacoban, Mihaela Ivancia, Silviu Macovei, Cristian Stanciu, Ionuţ Cîmpeanu şi Mihai Mihalache (toţi la Camera Deputaţilor), precum şi Florin Boca, Florin Constantinescu, Sorin Lazăr şi Romeo Olteanu (la Senat). Deocamdată, ordinea pe liste nu a fost stabilită. Cel mai probabil, PSD Iaşi va avea minimum cinci deputaţi şi doi senatori în urma alegerilor din 11 decembrie. Listele de candidaţi trebuie trimise la conducerea centrală a PSD până pe 16 octombrie. 

 

Comentarii