Cele mai proaste maşini

M-am gândit să fac un top al celor mai proaste maşini, dar, de teamă să nu fiu injust, adică să fiu tras de guler de vreo companie multinaţională care m-ar strivi sub talpa-i ca pe un gândac de bucătărie, am zis să fiu generalist, adică mai mult metaforic decât concret, mai mult nepriceput decât specialist. Nu de alta, dar ce scriu eu aici e o părere de chibiţ pe trecerea de pietoni.

Aşadar, în urma analizei mele minuţioase am ajuns la concluzia că cea mai bună maşină e bicicleta. Ce invenţie poate fi mai bună decât un mecanism prin care măreşti de mai multe ori viteza de înaintare a unui individ fără să consumi niciun fel de combustibil decât energia fizică a acestuia, energie complet regenerabilă după o masă bună şi un pahar de şpriţ?…

A doua mare invenţie a omului este scuterul. Posed un asemenea mecanism şi pot zice că este o îmbinare perfectă între maşină şi bicicletă. Ai aproape aceeaşi viteză ca maşina, nu ai probleme cu parcarea, consumul de combustibil, accesul în locurile strâmte şi multe altele. În plus, pot merge pe el două persoane, deci este avantaj dublu. Nota 10.

Mergând apoi din compromis în compromis am constatat că o maşină, cu cât e mai veche, cu atât e mai simplă, mai uşor de condus şi mai primitoare cu şoferul şi mai ales cu ceilalţi colegi de trafic. Nu are sute de butoane care se cer manevrate pentru ajustarea perfectă a tuturor parametrilor din ţară şi străinătate la condiţiile de drum, nu are un computer care să te contrazică în orice pornire animalică ai putea avea la un moment dat, este pur şi simplu un parteneriat onest pe picior de egalitate.

Daciile noastre vechi sunt astfel pentru că sunt cele mai sincere, doar că unele vin din fabricaţie cu câte 100 de mătănii, borcănaşe de mir, cozi de animale şi cruci atârnate de parbriz. Dar asta, să spunem că se poate rezolva.

În sfârşit, cele mai neinspirate, din punctul meu de vedere, sunt maşinile astea noi care se pretind mai deştepte decât tine. Ele îţi spun ce să faci, pe unde să mergi şi cum să te comporţi. E şi o parte bună aici, ce-i drept, pentru că ele chiar au mai mulţi neuroni decât majoritatea şoferilor care le conduc, anume cei care fac tabla înmulţirii doar pe smartphone, scriu „mă-ta” fără cratimă şi aşa mai departe.

Din punctul meu de vedere, însă, mărcile astea care se pronunţă greu, de ultimă generaţie, puternice, mari sunt cele mai proaste. Am observat, de exemplu, că la majoritatea nu le merge semnalizarea în trafic. Pur şi simplu nu le merge, depăşesc prin stânga şi prin dreapta şi ioc semnalizare. Când iese vreouna din parcare trebuie să fii pe fază ca să-i ghiceşti intenţia şi direcţia de mers. Între tine şi o asemenea pacoste trebuie să laşi o distanţă considerabilă, fie că e în mişcare, fie că e staţionată. Asta e clar un minus major. Ceea ce le merge uneori e semnalizarea de avarie, anume când opresc pe mijlocul străzii şi încurcă toate circulaţia pentru a-şi lua şoferul ţigări sau a se conversa cu un altul cu acelaşi fel de vehicul oprit din sens invers. Toţi ceilalţi de pe stradă trebuie să aştepte ca maşina să îşi revină din „avarie” şi să descongestioneze traficul…

O altă defecţiune des întâlnită, pe lângă cea cu semnalizarea, e că li se blochează pedala de acceleraţie în oraş la 120 kilometri pe oră. Şi se vede clar şoferul din spatele volanului disperat cum vorbeşte râzând la telefon cu cei de la 112, probabil, sau de la reprezentanţa mărcii respective. 

Cu cât e mai puternică maşina, mai mare şi mai obraznică, cu atât are mai multe opţiuni inutile: televizoare, antene, camere de filmat, difuzoare, calorifere de încălzit scaunul, volanul, oglinda ş.a.m.d. Chiar îţi trebuie toate astea în timpul condusului? Hai să fim serioşi. Iată de ce şoferii lor arată atât de preocupaţi când sunt la volan: nu din pricina afacerilor, pentru că acestea merg brici – sunt afaceri cu statul -, ci din cauza opţiunilor maşinii care nu se mai termină…

Sau de ce sunt majoritatea negre? Alte culori nu există? Parcă toate sunt la înmormântare, sau urmează să fie. Toate au un mort la volan sau în portbagaj. Geamurile, de asemenea, sunt aproape la toate fumurii. Ce poţi vedea prin ceaţa aia?

De multe ori, când te pomeneşti cât ai clipi cu vreuna din astea în spate, încep să îi fleşuiască farurile. Iată din nou o defecţiune tehnică des întâlnită pe care inginerii de la proiectare ar trebui să o ia serios în seamă. De la jumate de kilometru chiar, dacă au o altă maşină în faţă, imediat încep să-i tremure luminile. E ca un soi de alergie cred, o alergie auto. Nu suportă să aibă alte vehicule înaintea lor, pe aceeaşi bandă, mai ales de la alte mărci mai slabe…

Un alt minus major e că nu ştiu să îşi selecteze clienţii. Dacă eşti o maşină deşteaptă, domnule, prezintă un chestionar înainte să laşi şoferul să te conducă. Întreabă-l dacă ştie cum îl cheamă (s-ar putea să existe surprize), regulile de circulaţie, câte clase are, ce muzică ascultă, dacă poate să zică vreo strofă din imnul naţional. Să aibă în computerul de bord, care şi aşa e plin cu inutilităţi, un ghid cu regulile de circulaţie, un fel de „Cum să conduci, ghid pentru idioţi”.

Companiile astea mari, care se pretind a fi şi bune, ar trebui să îşi selecteze mai atent viitorii proprietari de maşini pentru că s-a ajuns ca în trafic să asimilezi imaginea unui imbecil cu o marcă de maşină şi invers. De exemplu, când vezi un bolid care zbârnâie în spatele tău, chiar dacă la volanul lui e un călugăr yogin de 80 de ani plin de zen sau o femeie însărcinată în luna a 9-a, ai mereu senzaţia că e un nebun care vrea să te depăşească cu orice preţ şi, prin urmare, faci orice ca să îi dai voie să treacă în treaba lui, să nu cumva să îţi creeze probleme. Eu unul, cel puţin, am ajuns să mă uit mereu în oglinda retrovizoare în căutare de asemenea zevzeci ca să mă dau din timp la o parte, să nu cumva să le întârzii sosirea la club sau să le afectez cu vreo fracţiune de secundă recordul de timp pe care urmează să îl realizeze între două mall-uri din oraş.

Multe dintre SUV-urile astea se pare că nici nu acceptă mai mult de o persoană la bord, iar aceea trebuie să fie neapărat o puştoaică blondă sau un băiet cu gel pe păr şi ochelari de soare noaptea.

Serios acuma, e o contradicţie. N-ar fi normal ca oamenilor să li se dea maşini pe mână în funcţie de experienţa pe care o au şi responsabilitatea pe care o manifestă la volan? Totuşi strada e un concasor, acolo dacă nu te mişti în ritm, toci sau eşti tocat…

Briscan Zara este scriitor şi publicist