Comandaţi acum!

marți, 21 ianuarie 2014, 02:50
4 MIN
 Comandaţi acum!

* Un semn mai subtil de criză, despre care am mai amintit în treacăt, e prezenţa unor calupuri luuungi de teleshopping pe posturile de ştiri, cam din oră în oră, mai ales de pe la fără cinci sau fără zece. Unele reclame sunt repetate de două ori la rând, pam-pam! Cine ţine televizorul deschis pe un asemenea post începe să-şi pună întrebări după câteva zile. Există, de pildă, produsul Volume Max, care se bagă în urechea persoanelor slabe de timpane, ca să audă, după cum se spune în reclamă, şi ce discută între ei consumatorii de la alte mese din local. Nouă nu prea ne-ar conveni să afle ceilalţi ce vorbim în privat, poate că avem secrete şi că plănuim o lovitură de stat sau mai rău. Ni s-ar părea normal ca aparatul să fie vândut împreună cu o autorizaţie de ascultare, iscălită de judecător.
* Mai e un produs, Terramagon sau aşa ceva, saltea cu magnetoterapie pulsativă (reţineţi, aşadar: nu magnetoterapie banală, ci pulsativă, orice ar însemna asta!). Bănuim că e un produs care nu face rău, nu curentează şi nu frige, deci e foarte indicat mai ales persoanelor în vârstă cu diverse probleme de sănătate şi pensie de fost parlamentar, care îşi pot permite să plătească vreo 1300 de lei, cât face salteaua cu magnetoterapie pulsativă. Cei mai mulţi pensionari de-abia dacă pot cumpăra o saltea de burete şi un magnet nepulsativ, de pus pe frigiderul gol.
* Dacă aveţi probleme cu ceara din urechi şi n-o puteţi scoate, deşi aţi încercat cu beţişoare, chiar cu tirbuşonul, acestea se pot rezolva acum, comandând aparatul Doctor Vac. Seamănă cu un pistol din plastic sau cu o bormaşină cu rotopercutor mică, pentru copii (nu încercaţi să folosiţi bormaşina, că tot veni vorba!), care se vâră în ureche, de unde aspiră ceara. Nu ţinem minte să fi urmărit secvenţe în care să se arate şi cum se scoate ceara adunată în aparat şi e mai bine că nu se arată, că poate unii telespectatori tocmai au stat la masă. Chiar, ce fac membrii familiei când se umple aparatul? Fac "An-tan-tiri-mogodan etc.", să-l aleagă pe nefericit? Merge ca o ameninţare pentru copiii obraznici sau nesilitori, gen "Încă un doi la română şi goleşti tu aparatul toată luna!"? Dacă ajunge ceara pe mâna unui ştregar, nu se deschide o cutie a Pandorei, plină cu glume proaste, de făcut la şcoală?
* O felie considerabilă din calupurile de teleshopping e rezervată medicamentelor pentru cei care suferă de probleme cu prostata. Se şi enumeră câteva simptome, gen "Nu puteţi urmări un film până la capăt, deplasările mai lungi sunt un coşmar, mergeţi des la baie, aveţi probleme în relaţiile intime?", şi avem senzaţia vagă că enumerarea lasă loc mare de interpretări: există sute de mii de români de ambele sexe care se încadrează perfect şi prezintă exact aceleaşi simptome! Dacă nu în fiecare seară, măcar în cele de după salariu!
* Duminică trăgeam cu urechea la televizor, unde se comenta noul Cod Penal, şi am reţinut că se prevede inclusiv arestul la domiciliu, arestatul urmând a purta o brăţară specială, cu sistem de monitorizare, la mână sau la picior, să nu poată ieşi din casă. Problema e că brăţările sunt scumpe, trebuie aparatură sofisticată, şi nu prea există bani. Noi am găsit imediat o rezolvare, garantată şi ieftină: aşadar, ca să nu plece arestatul de la domiciliu, brăţările astea să fie legate cu lanţ de ţeava caloriferului! Cât poate să coste un lanţ de doi metri?
* Am prins şi nişte imagini de la Revelionul Ospătarilor, unde au participat toţi cei care, în noaptea de Revelion, au fost la serviciu, în localuri, servind petrecăreţii. De când am urmărit materialul am rămas cu o întrebare: cine a servit la mese, la Revelionul Ospătarilor, dacă toţi ospătarii petreceau? O fi fost autoservire, bufet suedez, ceva? 

Comentarii