Eveniment

Concert al Corului Bărbătesc de Cameră ” BLAGOZVONNITSA „

luni, 28 octombrie 2013, 00:02
4 MIN
 Concert al Corului Bărbătesc de Cameră ” BLAGOZVONNITSA „

Aula Bibliotecii Central Universitare Iaşi Joi 31 octombrie ora 18

Istoricul înfiinţării grupului.

Chiar în  centrul Moscovei, în apropiere de  Piaţa Roşie, pe strada Sfântul Nicolae, se află vechea mănăstire Zaikonospassky. Dincolo de  zidurile sale, cândva a fost  înfiinţată o  şcoală, reorganizată ulterior în Academia Slavo-Greacă-Latină, unde avea să  înveţe mai târziu şi  savantul şi omul de cultură,  Mihail Lomonosov. Această academie stă la originea  Academiei Teologice din Moscova.

Manastirea Zaikonospassky este  leagănul în care cu  binecuvântarea Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii, Alexei al II-lea, s-a născut în anul în 1999 Corul bărbătesc de Cameră "Blagozvonnitsa" sub conducerea vieţuitorului  mănăstirii – egumenul Petr (Afanasiev).

Spectacole şi turnee

Corul a avut primul său spectacol la Moscova,  în Palatul  Patriarhiei de la Kremlin, după care  muzica bisericească în interpretarea  corului  a răsunat în clădirea Palatului Armelor, în cea a Muzeului de Istorie. De un mare succes s-au bucurat concertele susţinute în mod constant la Teatrul Mare, în Sala Rahmaninov a Conservatorului de Stat din Moscova, în Sala Coloanelor. Corul face  turnee în  Rusia,  participă la  festivităţi, punând în valoare   prin interpretarea sa cele mai valoroase cântări  ale Bisericii Ortodoxe Ruse.

Corul a susţinut  numeroase  concerte la invitaţia personală a Preşedintelui rus Vladimir Putin,  a cântat în faţa unor  şefi de stat din  diferite ţări.

În septembrie 2008, când corul a făcut un pelerinaj în Ţara Sfântă, a vizitat Oraşul Sfânt Ierusalim, unde a participat la slujbele de la Catedrala  Sfântului Mormânt şi bisericile Misiunii Duhovniceşti Ruse.

În noiembrie 2010, corul a făcut o vizită într-o serie de state din Orientul Mijlociu, unde a participat la mai  multe slujbe în biserici şi mănăstiri ortodoxe şi a susţinut concerte în faţa compatrioţilor şi a localnicilor.

În octombrie 2011,  corul a vizitat Elveţia, unde a luat parte la slujbe şi de asemenea, a dat un concert la Sesiunea  Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor .

În septembrie – octombrie 2012, corul "Blagozvonnitsa" a călătorit într-o serie de oraşe din Franţa şi Italia, unde a dat concerte şi a participat la slujbele ortodoxe. Printre altele, corul a vizitat oraşele  Paris, Strasbourg, Torino, Milano, Veneţia, Ravenna, Roma. În timpul acestei vizite, la  concertele corului au asistat  până la  1500 de persoane.

 

"Blagozvonnitsa" astăzi : oameni şi realizări

În prezent repertoriul include peste  trei sute de piese în prelucrare originală. Baza o reprezintă cele mai valoroase  exemplare ale  cântărilor bisericeşti,  cântecele populare ruseşti şi vechile romanţe, melodii ale compozitorilor sovietici, ale compozitorilor ruşi, melodii din anii de război.

Deţinerea  un repertoriu atât de  vast este posibilă datorită selecţiei de cântăreţi profesionişti, unii dintre ei fiind artişti emeriţi ai Rusiei, sau laureaţi cu distincţii şi premii

Directorul artistic  şi dirijorul  corului  este egumenul Petr (Afanasiev) – vieţuitor al Mănăstirii de călugări „Zaikonospassky” din  Moscova. Maestru de cor  este Evgheni Koroteev  – Artist Emerit al Federaţiei Ruse.

Înregistrările corului răsună adesea  pe undele posturilor de radio , "Rusia", "Orfeu", "Sadko".

Corul a înregistrat un număr mare de casete audio, precum şi unsprezece CD-uri, din care doua albume duble. Dintre acestea menţionăm:

  1. " Imnuri Pascale" – 2000
  2. "Requiem" pe tema cântărilor vechi. Muzica V. Smolensk  – 2000
  3. " Muzică Bisericească  Rusă din secolele  XVIII-XX " – 2001
  4.  "Trepte" de la Postul mare la Sfintele Paşte – 2001
  5.  "Amintiţi-vă de veşnicie" (dublu CD). Muzica R.Gorevici. şi Ţaregradsk,pe versurile bisericeşti ale lui  R. Gorevici – 2002
  6. "Din zilele de război" Ciclu de muzică corală de  P. G.Cesnokov  – 2003
  7. "Acatistul" Arhiepiscopului  Luca (Voino-Yasenetsky )  – 2004
  8.  " Să se veselească  Cerul! Să se bucure pământul!" (Dublu CD). Cântece populare  ruseşti şi  cântări duhovniceşti . – 2004
  9. "Canonul cel Mare de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul" – 2005
  10. "Cântă, cântă! Povesteşte!" Cântece din Marele Război pentru Apărarea Patriei dedicate celei de a 60-a aniversări a Victoriei  – 2006
  11.  "Fii puternică, Biserica lui Hristos."Cântări ale Bisericii Ortodoxe Ruse – 2007

 

Intrarea gratuita .

Rezervari la numarul de telefon:  0740.454.940

 

 

Comentarii