Concurs pentru şefia Spitalului Grajduri în care sunt 373 de pacienți pe 240 de locuri

joi, 26 octombrie 2017, 01:57
2 MIN
 Concurs pentru şefia Spitalului Grajduri în care sunt 373 de pacienți pe 240 de locuri

Postul de manager al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri a fost scos zilele acestea la concurs. Acest fapt vine ca urmare a evaluării activităţii managerului jr. Victor Idriceanu de către Ministerul Sănătăţii.

În urma acestei evaluări, s-a constatat că managerul nu a îndeplinit un indicator de performanţă din contractul de management, indicator care face referire la rata infecţiilor intraspitaliceşti existente.

Cazul este similar cu cel al fostului manager, Sebastian Potomeanu, care a fost numit manager în luna decembrie a anului 2013, iar în anul 2015 a fost demis din acelaşi motiv, şi anume neîndeplinirea unui criteriu de performanţă. De altfel, Sebastian Potomeanu a contestat în instanţă decizia Ministerului Sănătăţii şi a avut câştig de cauză, ministerul fiind obligat să îi achite drepturile salariale până la data la care i s-ar fi terminat în mod normal contractul.

„Este o legislaţie ambiguă, care nu se potriveşte pentru spitalul nostru, noi nu ne putem plia efectiv pe acest ordin al ministerului. Suntem supraaglomeraţi, şi nu eu internez sau externez pacienţii, ci instanţa de judecată, iar ca manager îţi asumi acest lucru pe criteriu istoric. Spre exemplu, instanţa în 2016, a externat diferit faţă de ultimii trei ani, au fost 61 de externări şi 68 de internări, în alţi ani erau 90 de externări“, a explicat jr. Victor Idriceanu.

Managerul susţine că decizia este o nedreptate, astfel că a depus contestaţie, care însă nu a schimbat decizia.

În momentul de faţă, pe cele 240 de locuri sunt internaţi 373 de pacienţi. Aici ajung prin hotărâre judecătorească bolnavi cu probleme psihice cronice şi probleme penale, majoritatea având crime şi alte fapte odioase la activ.

În această formă, spitalul se confruntă cu o supraaglomerare, nerespectându-se nici ordinul 914/2006, emis de Ministerul Sănătăţii privind criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un spital. Conform acestuia, spaţiul alocat unui pat trebuie să fie de 7 metri pătraţi şi 20 de metri cubi de aer.

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până pe 24 noiembrie, urmând ca susţinerea publică a proiectului de management să aibă loc pe 5 decembrie, iar rezultatele finale vor fi comunicate pe 7 decembrie.

Managerul a precizat că şi de această dată se va înscrie la concurs, pentru a putea continua proiectele începute.

Comentarii