Copiii internaţi la Pediatrie stau la coadă pentru operaţii

miercuri, 02 octombrie 2013, 01:50
2 MIN
 Copiii internaţi la Pediatrie stau la coadă pentru operaţii

Din acest motiv, mulţi copii sunt reprogramaţi în mod repetat pentru intervenţii chirurgicale.

Copiii care ajung la Spitalul de Pediatrie din Iaşi aşteaptă săptămâni în şir până să fie operaţi. În afară de urgenţe, pentru restul intervenţiilor chirurgicale există listă de programare, din cauza sălilor de operaţie puţine. Unitatea medicală are patru săli, iar a cincea nu a fost dată încă în folosinţă pentru că nu este dotată corespunzător. În toate cele patru săli, chirurgii operează mereu, în fiecare zi fiind câte 25 de operaţii, plus urgenţele, care nu pot fi programate. Pentru ca toate cazurile să fie rezolvate la timp, în spital ar trebui să fie minimum opt săli de operaţie. În unitate există o sală de operaţie făcută anul trecut, printr-o sposorizare. Nu este însă dotată, nu are masă de operaţie, aparat de anestezie, instrumentar pentru a se putea opera, ventilatoare şi nici lămpi scialitice. Conducerea încearcă să obţină unele aparate cu bani de la Ministerul Sănătăţii, iar altele cu fonduri europene. „Investiţia pentru a dota sala aşa cum trebuie depăşeşte 100.000 de euro, bani pe care unitatea din fonduri proprii nu-i are. Vom căuta sposori, vom încerca la Ministerul Sănătăţii şi chiar atragerea unor fonduri europene“, a declarat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria“. Cei mai nemulţumiţi sunt părinţii, care trebuie să vină de mai multe ori la spital pentru ca ai lor copii să beneficieze de intervenţiile chirurgicale. Aproape toate operaţiile sunt programate, iar unele sunt decalate chiar şi câteva săptămâni. Acesta este cazul lui Ionuţ, care are nevoie de o operaţie la piciorul stâng, după ce a suferit un accident rutier şi a rămas cu probleme. El a fost operat în trecut, dar a trebuit să revină în unitate, pentru o nouă intervenţie. Deşi a fost programat la începutul lunii septembrie, abia zilele acestea a reuşit să ajungă pe masa de operaţie.

Comentarii