Credincioşii, întâmpinaţi cu produse de post la Masa Pelerinilor

miercuri, 14 octombrie 2015, 13:26
1 MIN
 Credincioşii, întâmpinaţi cu produse de post la Masa Pelerinilor

Pentru pelerini au fost pregătite peste 40.000 de sarmale, dintre care 22.000 au fost "învârtite" la Cantina Socială.

Alte sarmale au fost pregătite de angajaţii de la Direcţia Creşe, Eco Piaţa, Spitalul de Recuperare, Lions Club etc.

Pe masă, pelerinii au mai găsit ştrudele cu măr, colăcei, sucuri.

Accesul în zona în care s-au împărţit sarmalele s-a făcut în grupuri de 15-20 de persoane, poliţiştii locali montând garduri metalice pentru a menţine ordinea. O parte dintre oalele cu sarmale au fost aduse cu două ore înainte de momentul în care a început împărţirea lor, timp în care oamenii au început să se aşeze la coadă.

Toate produsele servite au fost de post deoarece este miercuri. 

Comentarii