CSM Poli ca o antrepriză

Toată lumea este de acord că echipa actuală CSM Politehnica nu este Politehnica de altă-dată, ci o clonă inventată de inginerul Gheorghe Nichita pentru a asigura continuitatea fotbalului la Iaşi după un faliment de care nu prea este străin. În acelaşi timp, de şapte ani, această grupare reprezintă – volens-nolens – oraşul Iaşi pe prima scenă a fotbalui şi – cu excepţia unor “mimoze senzitive”  la făcături – suflarea microbistică a Iaşului s-a obişnuit cu ideea că echipa asta încropită de Navobi şi Tricolorul Breaza este acum echipa oraşului. Şi trebuia să se obişnuiască pentru că nimeni de la “împărăţie” nu s-a ostenit să cumpere de la firma Mobilis palmaresul Politehnicii, iar o nouă Politehnică, ieşită din spuma mării e imposibil de (re)construit la Iaşi. Să nu se supere suporterii ieşeni, mulţi dintre ei admirabili, dar Iaşul nu are genul acesta de fani observaţi  pe la Cluj, Timişoara, Braşov , Ploieşti etc., care să umple stadioanele, încântându-le cu coregrafii la meciuri de liga a patra. Am văzut suficiente tribune goale în Copou şi în perioade cât de cât faste pentru echipă. Este, deci, explicabil, că mulţi ieşeni sunt alături de “Tricolorul Breaza” în drumul ei spre performanţa sportivă pe care încă o aşteaptă.

Echipa CSM Poli trece acum printr-o altă transformare, după plecarea tandemului Prunea – Neagoe şi preluarea ei formală de către basarabenii de la Fotbal Hebdo. La primele zvonuri, s-a crezut că, în sfârşit, Iaşul fotbalistic va ajunge, în sfârşit, la mult râvnita finanţare privată. Se vor achita datoriile provenite din “moştenirea grea de la vechiul regim” (ca să cităm din clasicii marxism-leninismului) şi se va continua pe drumul spre “înaltele culmi de civilizaţie şi progres” (aşişjderea). Ceea ce se vrea de la CSM Politehnica de către aşa-zişii investitori este transformarea ei într-o antrepriză. Se ia marfa care nu mai încape la clubul A se prelucrează la Iaşi şi după aia se vinde gata prelucrată la clubul B. Cu alte cuvinte, urmaşa (să-i zicem!) Politehnicii Iaşi este un fel de staţie de tranzit între Insulele Capului Verde şi Şerif Tiraspol, cu atribuţiuni de reparaţii şi cosmetizare. Totul cu banii proprietarului, antreprenorul fiind ocupat doar cu serviciul de mişcare. Nu este,deci, de mirare că basarabenii se arată interesaţi de centrul de copii şi juniori, care poate deveni el însuşi izvor de marfă de calitate. Şi nu e de mirare că băieţii de peste Prut au solicitat imperios să vină cu personal propriu, nu de alta, dar localnicii ar putea să uite scopul principal al antreprizei. Dar, pentru credibilitate, s-a numit un preşedinte de club autohton, Adrian Ambrosie, membru fondator al clubului, cu succese manageriale în fotbalul feminin, deşi încă nerodat în jungla imensă care este fotbalul masculin autohton. Un fel de Răzvan Burleanu, dacă vreţi, la scară regională.

Pe vremea lui Nichita, un investitor de scurtă durată, Ioan Zapodeanu, s-a retras întrucât era nemulţumit că primarul decidea pe banii lui. Acum, finanţarea se face pe bani publici, transprutenii decid şi nu se supără nimeni. Şi de ce s-ar supăra? Că doar Mihai Chirica a spus de-atâtea ori că gruparea de fotbal nu aparţine Primăriei, că nu decide nici măcar în privinţa finanţărilor Fundaţiei Sportului Ieşean şi multe altele, contrazise des de propriile acţiuni sau chiar declaraţie. În fond, în ce calitate a negociat primarul cu “zaporojenii”? De ne-proprietar? Şi cine ameninţă clubul cu sistarea finanţării (de la Fundaţie!) în caz de rezultate slabe? Ne-primarul!

Rămâne de văzut în ce măsură poate fi colaborarea cu Fotbal Hebdo benefică pentru fotbalul ieşean. În primă instanţă, răspunsul se arată negativ pentru că mijeşte ideea unui conflict de interese. Este greu să formulezi un verdict după numai un meci oficial disputat, însă cedarea echipei unei societăţi de impresariat cu interese proprii, nu arată un viitor strălucit. Ca un izomorfism, să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă fotbalul ieşean ar dispărea şi ar renaşte sub forma unei grupări satelit al unui club puternic? Cum ar primi ieşenii aşa ceva? Pe de altă parte, Fotbal Hebdo susţine că doreşte intrarea echipei în Cupele Europene şi e o dorinţă explicabilă pentru un impresar care vrea să-şi vândă marfa. Reuşita unui astfel de proiect ar aduce bani în conturile clubului şi ar conduce, poate, spre un viitor de sine stătător al clubului, indiferent de investitori, pseudo-investitori sau chiar de hachiţele de la Palatul Roznovanu. În această ipoteză, etapa Fotbal Hebdo ar reprezenta o tranziţie benefică. Deocamdată, până la conturarea unei situaţii de facto este imposibil de anticipat ce se va întâmpla cu antrepriza CSM Politehnica. Poate că până la Crăciun ne-om dumiri!