Caută 
1 MIN
"Voronin face o mare greşeală să renunţe la ajutorul Rusiei în timpul campaniei electorale. Să mergi în alegeri fără ajutorul Rusiei înseamnă o veritabilă sinucidere politică"
Cu mai puţin de cinci luni înainte de alegerile parlamentare de la sfârşitul lui noiembrie, situaţia politică din Republica Moldova nu dă deloc semne de clarificare, din contră, lucrurile par a ne conduce în acest moment spre emoţiile unui meci cu prelungiri, dacă nu cumva şi cu penaltyuri. După ratificarea din Parlament a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Alianţa de guvernare a obţinut o importantă victorie de etapă. Împreună cu eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, Acordul de Asociere reprezintă unul dintre angajamentele ferme asumate în principal de către Partidul Liberal Democrat din Moldova, principala forţă democratică din actuala coaliţie de guvernare. Paradoxal sau nu, obţinerea unor victorii atât de importante într-un timp atât de scurt şi într-un context politic zonal foarte fierbinte nu pare să mulţumească într-atât de mult electoratul încât să putem vorbi despre o victorie sigură a partidelor democratice în faţa electoratului comunist şi pro-rus. La fel cum o familie tânără şi-ar dori imediat după nuntă să aibă şi casă, şi maşină şi ceva bani puşi deoparte, nerealizând că toate aceste acumulări vin pas cu pas, prin muncă şi sacrificii, aşa şi electoratul Republicii Moldova pare să îşi dorească să trăiască doar cu iluzia zilei de astăzi, uitând poate prea repede eforturile făcute în ultimii ani pentru parcurgerea unui drum coerent spre Uniunea Europeană în detrimentul Rusiei. Faptul că salariile şi pensiile nu au crescut spectaculos de pe o zi pe alta, poate chiar nemeritat de mult, pare să conteze pentru electorat mai mult decât confirmarea fermă a ieşirii Moldovei de sub sfera de influenţă rusă. Ţinând minte exploziile de bucurie care cuprinseseră România în momentul eliminării vizelor ori în momentele confirmării oficiale a aderării la NATO şi UE poate mira apatia generală cu care a fost întâmpinată la Chişinău parafarea asocierii la Uniunea Europeană. Organizarea unui miting la care cetăţenii au venit să se bucure în mod "organizat", care de bună voie, care pentru că aşa au fost rugaţi de la servici, nu a putut masca faptul că oamenii nu ştiu prea clar ce îşi doresc pentru ţara lor, în detrimentul unui interes individual, pentru propria persoană. Întrebat de un reporter de la o televiziune de ştiri de ce nu este bucuros pentru eliminarea vizelor, chiar şi dacă numai pentru o perioadă de 90 de zile, un cetăţean responsabil a spus că el "nu este cocostârc, ca să călătorească" şi că, de fapt, "eliminarea vizelor va duce la plecarea mai multor oameni din ţară pentru totdeauna". Evident, acest lucru nu s-a întâmplat până acum şi nici nu va fi cazul, cine a avut de plecat din ţara făcând-o de multă vreme, apelând la tot felul de metode, de la cumpărarea unei vize până la redobândirea cetăţeniei române.
În tot acest timp coaliţia de guvernare face eforturi mari pentru capitalizarea reuşitelor europene în vederea alegerilor din toamnă însă acest lucru merge cu greutate. Dificultăţile de comunicare dintre cele trei partide aflate la guvernare sunt mascate cu stângăcie iar acest lucru este simţit de către alegători. Liberal democraţii, partid cu o orientare exclusiv europeană, par a fi principalii beneficiari în acest moment ai reuşitelor apropierii de Uniunea Europeană. Acest lucru nu îi poate lăsa indiferenţi pe partenerii democraţi (un partid adept al socialismului "cu faţa umană", gata oricând să joace jocul dublu al statalismului dacă interesele i-o vor cere) sau pe colegii liberal – reformatori (partid care în lipsa de o strategie economică clară joacă o carte lăudabilă, după unii, sinucigaşă – după alţii, aceea a Unionismului cu orice preţ). Situaţia aceasta gen "racul, broasca şi cu ştiuca" aduce aminte oareşcum de perioada guvernării CDR în România, atunci când spectrul revenirii lui Ion Iliescu la putere creştea însă partidele aflate în coaliţia de guvernare îşi puneau piedică pe la spate pentru că fiecare să dea mai bine decât celălalt în poză. Din fericire pentru moldoveni, însă, sperietoarea întoarcerii la putere a lui Voronin şi a mancurţilor săi comunişti pare să se uzeze pe zi ce trece. Aflat într-o opoziţie relativ comodă timp de 5 ani, Partidul Comuniştilor pare să nu mai aibă răbdare până la capătul cursei, în noiembrie. Animal politic veritabil, Voronin a intuit foarte bine faptul că Moscova nu îşi mai plasează toate speranţele doar pe el, recurgând şi la ajutorul unor pseudo partide socialiste sau cu aspiraţii anti-europene. Încet-încet, Partidul Comuniştilor s-a transformat într-un partid care pune mai degrabă accentul pe statalitatea Republicii Moldova decât pe o supunere necondiţionată în faţa Moscovei. După principiul "cu un ochi la făină iar cu altul, la slănină", până la urmă Voronin recunoaşte, chiar dacă doar cu jumătate de gură, că, dacă ar fi cazul, până la urmă nu ar zice un "nu" ferm Uniunii Europene "dacă acest lucru ar fi în interesul dezvoltării societăţii moldoveneşti". Acest lucru a deranjat evident Moscova drept pentru care pionii încep să îşi facă datoria: eşalonul doi din Partidul Comuniştilor, "lupii tineri" (şi fără minte, aş adăuga eu) simte momentele de deruta ale liderului haitei şi sar la beregată sa pentru a prelua puterea: dacă la început se vorbea doar pe la colţuri, acum câteva zile deja au apărut poziţii oficiale în care comuniştii îi cer lui Voronin să se retragă şi să lase tinerii să conducă Moldova spre Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Tot zilele trecute, un fost pseudo-strateg comunist, eliminat între timp de către Voronin din partid, declară că "Voronin face o mare greşeală să renunţe la ajutorul Rusiei în timpul campaniei electorale. Să mergi în alegeri fără ajutorul Rusiei înseamnă o veritabilă sinucidere politică". Aceste lupte interne între comunişti nu pot fi decât şansa actualei coaliţii de guvernare să treacă prima linia de sosire. Electoratul comunist, obişnuit până acum să i se spună de la bun început ce are de făcut, se află pentru prima dată într-o situaţie grea, cu care nu a fost obişnuit până acum, mai precis trebuie să înceapă să şi gândească: cu cine mergem, cu europenii, cu ruşii sau rămânem să ne apărăm statalitatea pe care oricum nu vrea să ne-o atace nimeni?
Dacă povestea măgarului lui Buridan o fi adevărată, rămas blocat între a alege apă sau mâncare, atunci aceasta poate fi, paradoxal, şi şansa partidelor democratice aflate la guvernare în Republica Moldova: electoratul comunist să se afunde în dileme şi buimăceală, să aibă de ales între mai mulţi lideri mai mult sau mai puţin formali, şi să uite de miză reală a acestor alegeri care se apropie: integrarea europeană a Republicii Moldova.
Radu Popescu este consultant politic în Republica Moldova
Îți recomandăm
