De Business

Punem punctul pe știi

Cum vrea Comănescu să „resusciteze” REMAT

luni, 06 iulie 2015, 01:50
2 MIN
 Cum vrea Comănescu să „resusciteze” REMAT

Omul de afaceri Constantin Comănescu propune creditorilor „resuscitarea” celei mai galonate societăţi din grupul Pieta printr-o valorificare de active libere de sarcini în valoare de 5.000.000 euro.

Vânzarea acestora s-ar putea face în paralel cu întocmirea planului de reorganizare în cazul Remat SA, însă o decizie în acest sens va fi putea fi luată de administratorul judiciar şi creditorii societăţii. Remat SA a intrat în insolvenţă în luna decembrie a anului trecut, după o încercare nereuşită de înţelegere cu principalii creditori sub „umbrela” concordatului preventiv.

„În urma strategiilor de redresare a celor două activităţi, efectuată alături de administratorul judiciar al acestora, Management Reorganizare Lichidare SPRL, s-a luat decizia întocmirii planului de reorganizare şi scoaterii la vânzare a patrimoniului în vederea acoperirii tuturor datoriilor. Activitatea Com-Beton se desfăşoară în parametri normali şi se doreşte reluarea activităţii şi pe REMAT. Societăţile deţin în patrimoniu active libere de sarcini de aproximativ 5.000.000 euro, bunuri ce ar putea fi valorificate pentru a asigura un capital necesar reluării şi redresării activităţii acestora. Societăţile au un fond de comerţ şi un patrimoniu ce acoperă cu mult datoriile existente şi nu am fost şi nu suntem de acord cu starea în care se află, dar am fost «forţaţi» să apelăm la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014”, a declarat Comănescu pentru „Ziarul de Iaşi”.

Patronul Grupului de firme Pieta a subliniat că patrimoniul celor două societăţi aflate în insolvenţă este evaluat la aproape 48.000.000 euro cu TVA inclus, fiind compus din aproximativ 400 de obiective mobile şi imobile. Omul de afaceri a ţinut să specifice că aceste date sunt extrase din rapoartele de evaluare a patrimoniilor cele două companii aflate în insolvenţă, finalizate recent de administratorul judiciar. La acestea se mai adaugă şi patrimoniile altor şapte societăţi codebitoare, de aproximativ 6.000.000 euro, a menţionat Comănescu, aflate în prezent în proces de reevaluare. „Datoriile directe către bănci, fără penalităţi, ale celor două societăţi la data deschiderii procedurii de insolvenţă, erau în cuantum de aproximativ 19.000.000 euro şi raportat la acoperirea acestora cu un patrimoniu de aproximativ 54.000.000 euro deţinut de societăţi şi codebitori rezultă că în momentul de faţă datoriile societăţilor sunt de peste două ori mai mici decât valoarea de expertiză a patrimoniului existent”, a mai spus „regele fierului vechi” din Iaşi.

 

Comentarii