Dani Sordo a obţinut cel de-al treilea podium în acest sezon pentru Hyundai MotorSport

luni, 14 martie 2016, 02:50
3 MIN
 Dani Sordo a obţinut cel de-al treilea podium în acest sezon pentru Hyundai MotorSport

Hyundai Motorsport a obţinut cea de-a treia clasare consecutivă pe podium, în etapa din Mexic, din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC) 

Hyundai Motorsport şi-a asigurat cea de-a treia clasare consecutivă pe podium în acest sezon, după ce Dani Sordo a încheiat pe locul al treilea în Raliul Mexicului.

Piloţii au avut de parcurs specială de 80 de kilometri Guanajuato, cea mai lungă din acest sezon, dar şi Agua Zarcă Power Stage (16,47 km). Dani Sordo şi Hayden Paddon au acumulat puncte importante pentru Hyundai Motorsport în etapa a treia a sezonului 2016 din WRC. În Mexic, Sordo a fost cel mai bine clasat pilot al echipei Hyundai Motorsport şi a urcat pe podium, pentru prima dată în acest sezon. Acesta reprezintă al treilea podium pentru Hyundai Motorsport, după cele obţinute de Thierry Neuville la Monte-Carlo şi Paddon în Suedia.

Sordo a avut o abordare prudentă pe specială lungă de duminică şi, în final, a încheiat pe poziţia a treia.

„Sunt încântat că am încheiat pe podium în etapă din Mexic. A fost un raliu lung şi dificil, dar am încercat să îmbunătăţim performanţele noului model i20 WRC. Am învăţat multe în acest sfârşit de săptămână şi aşteptam cu entuziasm etapă din Argentina“, a declarat Dani Sordo.

Paddon şi John Kennard, copilotul său, au încercat să acumuleze cât mai multe informaţii pe ultimele probe de duminică. Neozeelandezul şi-a atins obiectivul şi a încheiat raliul pe poziţia a cincea, dar a obţinut şi un punct suplimentar în Power Stage, ultima specială, unde a terminat cu cel de-al treilea timp.

„Plecăm din Mexic cu multe lucruri pozitive. Sunt mulţumit că am încheiat pe locul al cincilea, iar parcurgerea unei speciale de 80 de kilometri a fost o experienţă interesantă. Punctul suplimentar în Power Stage este o recompensă plăcută şi mă bucur că echipa noastră a obţinut aici încă un podium. Am văzut care este potenţialul noului model în condiţii atât de dificile precum cele din Mexic şi abia aştept să concurăm în Argentina“, a menţionat Hayden Paddon.

La doi ani de la primul podium în WRC, obţinut tot în Mexic, Hyundai Motorsport a reuşit încă un rezultat de excepţie în cea de-a treia etapă pentru noua generaţie i20 WRC.

„Este un sentiment plăcut să încheiem un raliu cu două maşini în top cinci şi să obţinem al treilea podium consecutiv. Am învăţat multe despre maşina în acest sfârşit de săptămână. După evoluţiile de până acum ale noii generaţii i20 WRC, putem spune că obiectivul nostru este să ne clasăm pe podium la toate celelalte etape rămase în calendar“, a adăugat Michel Nandan, directorul echipei.

Etapa a patra din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC) se va desfăşura în perioada 21 – 24 aprilie, în Argentina.

Comentarii