Dar Penicilina?

Inexplicabil, pe internet nu am găsit informaţii despre o echipă de fotbal care, prin 1958-1963, purta (neoficial?) acelaşi nume şi care avea dispute cu cea numită „Constructorul" (după cum îşi aminteşte un fost jucător al acesteia din urmă, amicul R. Z.).

► În forma pensulei. Termenul românesc în discuţie este consemnat în dicţionare ca un împrumut, recent, din franceză, pénicilline, dar, în această limbă, datorită descoperitorului iniţial al tratării cu medicamentul sintetizat şi produs, „Sir" Alexander Fleming, cuvântul provine din engl. penicillin, la baza căruia se află un latinesc savant penicillium, la care am ajuns pentru a face legătura (neaşteptată) cu termenul latinesc comun penicillum (penicillus), care înseamnă, pur şi simplu, „pensulă". Aşadar, numele savant face referire la faptul că ciuperca, sub formă de mucegai, pe baza căreia s-a produs şi se produce medicamentul, privită la microscop, se prezintă sub forma unor fire subţiri, amintind înfăţişarea unei pensule,

► Nici acum, spaţiul, şi nu doar formaţia profesională, ci şi aşteptările cititorilor, nu ne permit intrarea în lumea, oricum ameninţătoare, a cililor din (să-i zicem) familia marcată de savantele Penicillium notatum şiPenicillium chrysogenum, aflătoare la bazaa cel puţin câteva zeci de produse medicale ce poartă nume impresionante cum sunt, pe sub-familii: „aminopenicilinele" (dintre care abia ne sună drept recognoscibile ampicilina şi amoxicilina), „carboxypenicilinele", „ureidopenicilinele" sau „amidinopenicilinele". Astfel, faţă cu acest torent terminologic, a vorbi, astăzi, de „penicilină" este ca şi cum, dându-te drept cunoscător, i-ai vorbi agricultorului despre „boabe"!

► Revanşă. Sursa franceză după care am făcut documentarea pentru schiţa prezentată anterior ne oferă ca agreabilă (după gustul unora) compensaţie, anume denumirile de mucegaiuri ce înalbăstresc sau înverzesc brânzeturile fermentate, sursă de probiotice: penicillium camembertii, utilizat în industria de profil pentru producerea brânzeturilor cu pasta moale, de tipul „Brie", „Camembert" şi unele brânzeturi de capră, respectiv penicillium roqueforti, cu ajutorul căruia se rafinează brânzeturile având pasta cu pete verzi în interior, din speciile „Roquefort", „Fourme d’Ambert", ba chiar şi „Bleu d’Auvergne".

► Ne pas se pencher au dehors! Nu ştiu din care specie erau brânzeturile oferite la încheierea unei mese de la Lyon, de colegii de la Universitatea Catolică, constituind prilejul de a afla o înscenare uzuală la francezi în împrejurările respective. După ce a încercat (cu degetul!) feliile-mostră aduse pe un platou (ca să-şi dea seama dacă sunt „au point"), Dl Gaston T. ne-a numărat (eram opt) şi l-a făcut atent pe chelner: „Ascultă: suntem opt, tot opt trebuie să ne ridicăm de la masă după ce mâncăm ce-am ales!". Fireşte, oaspeţii din România (printre care şi autorul acestor rânduri) au schimbat priviri îngrijorate: culoarea produselor nu era deloc încurajatoare! Observându-ne, gazda noastră s-a distrat şi ne-a adus la cunoştinţă că era o formulă glumeaţă, de rutină la ei, însă atunci exploatată… în onoarea musafirilor!

► Ciudăţenii ale latinei savante. Complementar la cele spuse anterior, după surse demne de încredere, la baza, internaţională, a termenului penicilină se află diminutivele peniculus şi, apoi, penicillus ale lat. penis, care, iniţial, însemna doar „coada patrupedelor". Pornind de la acestea, în secolul al XVIII-lea, botanistul suedez Ch. Linné a dat unei specii de ciuperci numele de penicillium, dată fiind forma de pensulă a sporilor acesteia. În urma observaţiilor ce au dus la descoperirea sa epocală, denumirea a fost preluată de Fleming, cu aplicaţie la specia amintită, Penicillium notatum. În deplină cunoştinţă de cauză, întrucât, în perioade ale formaţiei sale, viitorul laureat al premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină (1945) făcuse şi cursuri serale de latină! Tot pe scurt, să reţinem că uşor învechitul substantiv omnibus (de la baza tuturor bus-urilor actuale) a numit, iniţial, după Scriban, „Dicţionaru…", Iaşi, 1939, o „trăsură publică închisă (de ordinar, cu geamuri) în care încap mai mulţi oameni (10-15) şi care face curse prin oraşele mari sau de la o localitate la alta" şi reprezintă, de fapt, forma de dativ plural a adjectivului lat. omnis „toţi", care, în franceză, a rezultat, prin reducere, de la voiture omnibus, aşadar a numit o trăsură… democratică, „pentru toţi", faţă de cele obişnuite, de utilizare mai mult sau mai puţin personală. 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi