Daţi-vă la o parte!

De fapt, ce aduce Iaşului replantarea teilor pe strada din faţa Primăriei? Aparent, este o victorie – dar una controlată. Artizanii chestionării populare sunt aceiaşi care au decis sau aprobat defrişarea pietonalului. La trei ani de la masacru, ei îşi toarnă cenuşă-n cap şi încearcă să repare ce au făcut. Însă lucrurile stau un pic altfel. Motivul pseudo-referendumului a fost altul, pentru că rezultatul se ştia dinainte. Doar aproximativ 14.000 de ieşeni au completat chestionarele – şi să presupunem că nu a fost „turism electoral” – dintre care 13.000 au cerut teii înapoi. Adică doar 6-7 la sută din populaţia cu drept de vot din municipiu. Adică de peste opt ori mai puţini decât au votat la referendumul de demitere a lui Băsescu, din iulie 2012. O diferenţă de-a dreptul stranie, câtă vreme problema pusă în discuţie acum era una strict locală, pe când cea de acum trei ani nu avea practic niciun impact asupra oraşului. E adevărat că au lipsit dezbaterile cu strigături şi pomenile, specifice unei campanii electorale autentice. În schimb, conducerea Primăriei s-a asigurat că locuitorii oraşului sunt în letargie, că iniţiativa cetăţenească lipseşte aproape cu desăvârşire şi că, dacă toate merg cât de cât bine până la anul în mai, atunci totul va fi bine. Pentru ei, nu neapărat pentru ieşeni. Până atunci, mai trebuie doar camuflată zicala „cu o floare nu se face primăvară”. Nu se face nici cu o sută de tei, dacă sunt toţi pe o singură stradă.

Un alt exemplu. Revenirea perdelei forestiere pe Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt va fi urmată de reabilitarea a aproximativ 2 kilometri de stradă. De fapt, tronsonul dintre Tudor Vladimirescu şi Podu-Roş, pe malul stâng al Bahluiului, va fi gata înainte de tăierea primului salcâm japonez. Practic, şantierul a durat doar o lună, iar cei care au trecut prin zonă au putut constata mobilizarea ieşită din comun a angajaţilor societăţii care a câştigat licitaţia. Este incredibil cât de repede s-a putut reface strada şi, sigur, timpul va arăta şi cât de bine s-a lucrat. Dar nu poţi să nu te întrebi: cum de s-a putut face atât de repede într-o lună ce nu s-a făcut nicăieri în oraş în 25 de ani? Dacă la toate străzile ieşene s-ar fi lucrat aşa, inclusiv la cele pretenţioase cu linii de tramvai, de când ar fi fost închis megaşantierul municipal? Dar pasajul de la Fundaţie? Dar cel din zona ruinelor Fabricii de Ţigarete?

Punând toate bunele intenţii şi întârzierile nepermise în aceeaşi oală, se poate constata că rezultatul este tot sub zero. În orele de vârf, oraşul este sufocat, prezenţa agenţilor de circulaţie rămâne factor-cheie pentru fluidizarea traficului în anumite intersecţii, iar modernizarea anumitor artere e deja învechită fiindcă nu face faţă puhoiului de maşini. Într-un fel, dăm pe pere ce am luat pe mere: ambuteiajele se produc pe asfalt (aproape) neted ca-n palmă.

Există vreo soluţie pentru acest paradox cu specific local? Ar trebui să ne inspire teii, dar umbra lor va fi la fel de mare ca a salcâmilor la alegerile locale de anul viitor. În schimb, până atunci, vom avea cu siguranţă mai mult timp de reflecţie în maşina sau autobuzul blocate în trafic. Întrebarea e simplă, răspunsul e greu de aflat: cum de, cu aceeaşi administraţie locală, se poate face sau repara ce trebuie în doar câteva luni, iar în atâţia ani s-a pierdut o grămadă timp şi s-au irosit enorm de mulţi bani fără un progres notabil?