Dedesubturile

* Domni şi domnii. „Domnia ta” este, de exemplu, formula prin care un Neacşu din Câmpulung, în scrisoarea sa din 1521, i se adresa judelui Braşovului, Hanăş Begner, iar pentru persoana a treia, singular, avem forma veche dumneasa (de la domnia sa), care, în diferite misive, era folosită (politicos) cu referire la persoane de rang egal, sau (respectuos) mult mai înalt decât al semnatarului. Numai că, între timp, reverenţa s-a sofisticat, până la aceea că o asemenea domneală a devenit uzuală, uneori chiar ironică. De aceea, este greu de prizat utilizarea titrării în discuţie atunci când un trimis special în SUA ori un comentator tv din ţară ne povesteşte despre vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc în termenii următori: „Domnia Sa va participa la mai multe slujbe religioase”; „Domnia Sa s-a adresat Congresului”. În pregătire, însă, abordarea fusese curat democratică: „Papa Francisc a ajuns azinoapte la New York, a doua etapă a vizitei sale istorice în Statele Unite”; „Apariţiile sale vor atrage mulţimi de oameni” (/stirileprotv.ro/). Iar după aceea, Înaltul Pontif a ţinut slujbe, respectiv discursuri (după reţetar)!

* Domneala. Pentru evaluări, vezi enunţuri de tipul „salariaţi din conducerea SC XX de care domnia sa se ţine gaia-maţul pentru a nu pierde contractele”; „domnia sa a cerut în mod expres stivuitoristului N.G. să mintă” (/ziaristuldeolt./; declaraţii oficiale); „dumneaei nu ştie câţi bani încasează anual din contracte cu statul”. Fără nicio umbră de glumă ori intenţie de şicană!

* Între aşteptare şi primire. S-ar părea că preferinţele lingvistice ale presei se resimt de învăţătura din zicale despre distanţa dintre dinţi şi părinţi ori dintre cămaşă şi suman. În optica unor jurnalişti, ai noştri devin… cheia şi lăcata, în pofida statutului şi rolurilor reale: „Preşedintele Iohannis este aşteptat la Casa Albă”. Verbul s-a potrivit când cu vizitele la Alba Iulia sau la Blaj, dar nu şi atunci când Joe Biden l-a primit, conform protocolului, pe preşedintele nostru. Aşteptat se lasă preşedintele Putin, care, şi în SUA, a întârziat la diverse întâlniri oficiale (cineva a pus această ţinută în legătură şi cu faptul că, în primul său mandat prezidenţial, consilierul de imagine al „ţarului” ar fi fost omul de teatru Serghei Mihalkov).

* Între noi. S-ar părea că tămâiatul, când ici, când colo, îşi face efectul; iată ce am putut afla despre felul cum a primit Barack Obama invitaţia lui Klaus Iohannis de a vizita România: „Răspunsurile sunt întotdeauna pozitive, pentru că între noi suntem politicoşi”.

* Volgzvaghen. În privinţa prejudiciilor provocate cumpărătorilor de automobile Volkswagen „aranjate”, suntem în rând cu lumea, deoarece avem şi noi înşelaţii noştri (puţin contează poziţia din tabelul-sinteză mondial). Ceea ce pare că ne distinge este mândria naţională a unor pe-post-de-reporteri în pronunţarea numelui firmei. Din curiozitate profesională, am urmărit programe pe tema respectivă în mai multe limbi (fără a stărui pe „Dubai TV” sau „Al Arabya”) şi am rămas cu impresia că, în rostirea a diverşi prezentatori şi comentatori, poţi uşor recunoaşte numele mistificatorului; respectivii par s-o fi ascultat chiar şi pe „Frau” Merkel (în sfârşit, „ánghela”!). Căci pronunţia corectă a numelui este fOlks-va-găn (cu accentul pe o, aşa cum se poate afla chiar de pe Wikipedia), iar lectura siglei VW este „fau ve”. Aşadar, pentru v avem nevoie de w, pronunţia consoanei v– din germană fiind f-, aşa cum se citeşte şi Volk, în germană „popor”, însuşi „Folkswagăn-ul” însemnând „maşină populară” sau „a poporului”, dezmierdată, mai ales la începuturi, Käfer „gândac”.

* Grade de absorbţie. La televiziunile noastre, rostirea corectă a putut fi auzită abia la prezentatorii „ştirilor”; în rest, adaptările sunt diferenţiate: „Volksvagăn” (şi „Volksvaghen”) citeşte de pe o hârtie însuşi onor. min. Transporturilor, Dl Iulian M., şi pronunţă, liber, Dna Graţiela G., ministrul Mediului (TVR1, 2.10, ora 7,10). Prin diferite nuanţe ireproductibile se ajunge la completa sonorizare consonantică de (ciudat) tip valah, din titlul paragrafului precedent, în prestaţia precipitată a unor reporteri plasaţi, strategic, într-un garaj (?) sau doar în vecinătatea unei… măsluite! Or, volgzvaghen este de nivelul neviorc sau vaşington, în romgleză populară, după grafie.

* Au mai păţit-o şi alte maşini. Poate se consumă repejor evenimentul „Dieselgate” (românii au, dintotdeauna, mare încredere în nemţi!) şi ai noştri scapă de bârfe privind sfidarea germanei, iar româna scapă de un re-botez, în stare să propulseze deformarea spre statutul de uz curent. Chiar ultimele novitale automobilistico-economice au adus în discuţie numele unui autoturism căruia la noi i se zice „Scoda” (vezi şi diminutivul scodiţă), făcându-se abstracţie de semnul diacritic de pe prima literă din scrierea cehă, care solicită pronunţia şcoda.

* Unde crapă. Fireşte, nu moare nimeni dintr-astea, dar, desigur, la anumite niveluri cuvintele contează: şi în titluri, şi ca rostire. 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi