Din nou împreună

În cele ce urmează, voi încerca să speculez, fără mari pretenţii analitice, asupra modului în care se vede lupta politică după congresul de fuziune PNL-PDL. Este, desigur, o fuziune încă nefinalizată, în alegerile prezidenţiale din toamnă intrându-se sub cupola Alianţei Creştin-Liberale PNL-PDL. Prin fuziune, PNL vede îndeplinită dorinţa de a-şi păstra numele istoric, iar PDL obţine condiţii de paritate şi alte satisfacţii simbolice.

Există, însă, o mare întrebare: va fi dusă până la capăt fuziunea în cazul în care candidatul Alianţei nu va câştiga prezidenţialele? Angajamentul exprimat de conducerile celor două partide este ferm, însă ne putem imagina uşor şi alte scenarii. Evident, însă, că Alianţa speră să obţină victoria, deşi candidatul ei – aproape sigur, Klaus Iohannis – se află deocamdată în urma lui Victor Ponta, în sondajele de opinie.

În săptămânile şi lunile ce urmează ar trebui să asistăm la o consolidare a nivelului de popularitate al dlui Iohannis (pornim de la ipoteza că el va fi candidatul), dar şi la izbucnirea unor conflicte mai dure între el şi rivalii săi. Dl Ponta are avantajul de a nu fi obligat să intre el însuşi în astfel de situaţii, întrucât o va face, oricum, dl Călin Popescu Tăriceanu, pe fondul eforturilor sale de promovare a propriului partid – Partidul Reformator Liberal (PRL) – şi a propriei candidaturi. Din cealaltă parte a spectrului politic vor veni atacurile PMP, care se vede confruntat cu riscul maginalizării din cauza refuzului constant al PNL-PDL de a discuta cu preşedintele Traian Băsescu şi cu formaţiunea sa preferată. Cel mai probabil, însă, Alianţa şi candidatul ei vor prefera să atace doar înspre Victor Ponta, PSD şi guvern, ignorând celelalte fronturi.

Va fi greu, pentru că proiectul de fuziune va genera nemulţumiri ce s-ar putea concretiza cu plecări ale unor nemulţumiţi naţional-liberali înspre PRL, respectiv democrat-liberali înspre PMP. Bine dozate în timp, ele vor avea efecte mediatice semnificative, însă nu ar trebui să modifice prea mult impresia generală: baza de activişti PNL şi PDL a acceptat destul de bine decizia de unificare adoptată de lideri. Contează foarte mult felul în care va reuşi Klaus Iohannis să facă distincţia dintre calitatea de şef al PNL şi aceea de candidat comun. (Evident că observaţia ar fi valabilă, cu uşoare modificări, şi în cazul candidaturii lui Cătălin Predoiu).

Vor fi evidente încercările de reunire a celor două electorate şi a celor două maşinării de partid. Prima misiune este importantă pentru că există o istorie recentă destul de agitată între cele două partide, iar liderii Alianţei trebuie să evite apariţia confuziei şi să minimizeze revoltele. Cea de-a doua porneşte de la observaţia că militanţii au fost, până nu demult, rivali în alegeri; în plus – şi aici ar putea apărea probleme şi la încorporarea FC în PDL, nu doar între cele două componente ale Alianţei – uneori foştii colegi care s-au certat se împacă greu.

Totodată, devine tot mai evident ceea ce putea fi anticipat din start: nu va exista o „unificare a dreptei”, iar între Alianţă şi PMP nu poate exista dialog. Candidatul Alianţei nu va putea conta pe sprijinul oficial al PMP, pentru că obiectivele pe termen lung ale PMP ar fi mai bine servite de o înfrângere a Alianţei, decât de o victorie. De altfel, dl Cristian Diaconescu, reprezentantul PMP în cursa prezidenţială, a anunţat deja că, în caz de ratare a calificării în turul secund, nu se va prezenta la vot.

În principiu, alegerile din toamnă vor semăna destul de bine cu prezidenţialele din 2004, în sensul că premierul PSD intră ca favorit, iar o alianţă PNL-PDL (în 2004, PD) încearcă pe ultima sută de metri să-i strice socotelile. Atunci, Traian Băsescu a reuşit, dar Alianţa D.A. era deja rodată, iar Adrian Năstase părea a fi la vârf de când lumea. Acum, noua formulă de colaborare PNL-PDL este mai recentă, nu acoperă întreg spectrul de dreapta şi, în plus, premierul Victor Ponta nu este chiar atât de uzat precum Adrian Năstase în 2004. De asemenea, spre bine sau spre rău, Klaus Iohannis nu este Traian Băsescu.

Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu”