Distracţie sub Pietricica

luni, 06 octombrie 2014, 01:43
2 MIN
 Distracţie sub Pietricica
 
 
LPS Piatra Neamţ – Poli Unistil Iaşi 27-49 (15-25), în etapa a IV-a a Diviziei A de handbal masculin

 
Politehnica Unistil Iaşi nu a avut nicio problemă în a-şi conserva fotoliul de lider al Seriei A a Diviziei A de handbal masculin. Echipa pregătită de Florin Spiridon şi Ioan Zepciuc a întrecut sâmbătă, la scor, pe LPS Piatra Neamţ, în disputa derulată în Polivalenta nemţeană, scorul final fiind 49-27 (25-15). Singurul regret al oaspeţilor a fost faptul că nu au reuşit marcarea celui de-al cincizecilea gol. “Băieţii au tratat cu seriozitate maximă meciul. Am fost concentraţi din primul până în ultimul minut. Drept urmare, am învins la scor, chiar dacă pe final au evoluat jucătorii care, de regulă, joacă mai puţin. Singurul regret este că nu am reuşit să marcăm tot 25 de goluri în repriza a doua, ca şi în prima, şi să atingem borna 50. Şi puteam face acest lucru, Cumpătă ratând în ultimele două minute de trei ori, de pe semicerc!” a declarat Spiridon, care a mai precizat că, exceptându-i pe portarii Torică şi Pricop, toţi jucătorii care au făcut deplasarea şi-au trecut numele pe lista marcatorilor: Vulpe (13), Negru (8), Czari (7), Evu (5), Dumitraş (4), Dîl (3), Zaharia (3), Cumpătă (2), Toma (2), Folescu (1), Dimofte (1).

Poli Unistil, care a câştigat toate cele patru meciuri disputate în sezonul 2014-2015, se pregăteşte acum de duelul cu Ştiinţa Bacău II, care se va derula sâmbătă, de la ora 11:00, în Sala LPS Iaşi

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii