De Sănătate

Punem punctul pe știi

Doi bărbaţi îşi vor recăpăta vederea după transplanturi de cornee

vineri, 23 iunie 2017, 01:50
2 MIN
 Doi bărbaţi îşi vor recăpăta vederea după transplanturi de cornee

Doi bărbaţi care nu mai vedeau corect de mai multă vreme au fost salvaţi de la o viaţă în întuneric. Pacienţii, unul în vârstă de 28 de ani din judeţul Neamţ şi altul în vârstă de 68 de ani din judeţul Botoşani, au primit şansa să-şi recapete ochii pierduţi după ce familia unei femei de 58 de ani, declarată în moarte cerebrală, a acceptat să doneze corneea. 

Cele două transplanturi au fost realizate de o echipă medicală condusă de profesorul Dorin Chiseliţă, şeful secţiei clinice de oftalmologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“. Bărbaţii au fost operaţi în cursul zilei de ieri. „Echipa medicală din clinica de oftalmologie a realizat transplanturile de cornee la doi pacienţi care reprezentau urgenţe medicale întrucât prezentau ulcer cornean perforat, fără vedere la ochii respectivi. Pacienţii sunt internaţi şi monitorizaţi în stare stabilă“, a arătat profesorul Diana Cim­poeşu, medic-şef UPU-SMURD, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon“.

Cei doi pacienţi transplantaţi se aflau în stare gravă de mai multe săptămâni, după cum arată specialiştii. Medicii au încercat să găsească soluţii pentru tratarea lor, însă nu au reuşit să găsească mai devreme donator de la care să poată preleva corneea. Secţia clinică de oftalmologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ este printre puţinele centre de stat din ţară care realizează transplanturi de cornee. În ţară, există două liste de aşteptare pentru transplantul de cornee: una la Iaşi şi alta la Bucureşti. În cazul transplantului de cornee, criteriul de compatibilitate între donator şi primitor este mai puţin important, având în vedere că membrana transparentă este lipsită de vase sanguine. Medicii ţin cont în alegerea primitorilor de urgenţa medicală a acestora. 

 

 

Comentarii