Doi muncitori care lucrau la canalizare au murit prinşi sub un mal de pământ

miercuri, 26 noiembrie 2014, 13:35
1 MIN
 Doi muncitori care lucrau la canalizare au murit prinşi sub un mal de pământ

Doi muncitori care lucrau la canalizarea localităţii mehedinţene Buiceşti au murit, miercuri, după ce au fost prinşi sub un mal de pământ, pompierii intervenind timp de câteva ore pentru scoaterea acestora.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, cei doi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 40 de ani, lucrau miercuri dimineaţă la canalizarea localităţii, când au fost prinşi sub un mal de pământ care s-a surpat.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri care au încercat să îi scoată la suprafaţă pe cei doi, intervenţia fiind dificilă întrucât unul dintre muncitori a fost prins sub pământ până la gât, iar cel de-al doilea se afla la o adâncime de aproximativ doi metri.

Cei doi muncitori au fost scoşi după aproximativ două ore, însă cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi care au ajuns la faţa locului nu i-au mai putut salva, fiind declarat decesul.

Victimele erau angajate la o firmă care realizează lucrările la canalizarea localităţii.

Reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinţi au mers la faţa locului şi au deschis o anchetă pentru a stabili dacă muncitorii lucrau cu forme legale şi dacă au fost respectate condiţiile de protecţie a muncii.

Mediafax

 

Comentarii