De Business

Punem punctul pe știi

Dorel de la Fiscul ieşean a fost trimis să repete clasa

vineri, 24 iunie 2016, 01:50
3 MIN
 Dorel de la Fiscul ieşean a fost trimis să repete clasa

Concursul organizat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice pentru o serie de posturi de vameşi va fi reluat. Zeci de candidaţi s-au plâns că nu au putut să se înscrie la concurs sau au fost descalificaţi din cauza unei greşeli în anunţul de angajare.


 Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publice a fost tranşantă în cazul concursului organizat de Fisc pentru ocuparea unor posturi de vameşi, luând decizia de a relua procedura. „Ziarul de Iaşi” a descoperit şi relatat o serie de erori ale funcţionarilor din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice, din cauza cărora peste 30 de persoane au ratat şansa de a participa la probele cooncursului. După o serie de contestaţii din partea candidaţilor şi relatările mediatice, ANFP a suspendat procedura iniţială de concurs şi a decis să organizeze un alt concurs în limitele legii. „Având în vedere prevederile art 73 alin (2) din HG 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici ANFP a dispus suspendarea concursului organizat în data de 21 iunie 2016 – proba scrisă şi în data de 24 iunie  – interviul pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie vacante din cadrul Biroului Vamal de frontieră Vicovu de Sus pentru nerespectarea prevederilor: art 23 lit b), art 49 alin (1) şi art 50 alin (1) din HG 611/2008 şi alin 57 alin (2) din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici coroborată cu HG 376/2016.

Procedura va fi reluată în condiţiile legii”, a potrivit anunţului ANFP. Articolele menţionate de ANFP fac referire la nerespectarea termenelor privind depunerea dosarelor şi neîndeplinirea altor condiţii de participare la concurs. Principala problemă semnalată de candidaţi a fost legată de termenul limită de depunere a dosarelor, care nu a fost specificat concret în anunţ. În anunţ au fost notate ca termene limită două perioade: „20 de zile (n.r. – calendaristice) de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial” şi „20 de zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial”. Anunţul a fost publicat în MO pe data de 20 mai, astfel că termenele  limită erau fie 8 iunie, fie 16 iunie. Acest aspect i-a indus în eroare pe zece dintre candidaţi, care au luat în calcul perioada de 20 de zile lucrătoare, potrivit căreia ar fi avut timp inclusiv luni, 13 iunie, să se înscrie.

Ce s-a întâmplat
 

Funcţionarii de la Personal au interpretat, însă, cu totul eronat această perioadă, transmiţându-le celor care se interesau de concurs că data limită de depunere este vineri, 10 iunie, calculul fiind făcut „,mecanic”, având în vedere apariţia în MO pe 20 mai. Din această cauză, 23 de candidaţi şi-au văzut dosarele respinse pentru că ar fi depăşit termenul de înscriere şi se aflau în imposibilitatea de a mai participa la celelalte probe ale concursului.

„Vă spun sincer, am încremenit când am citit rezultatele de la selecţia dosarelor. Am sunat înainte la numărul din anunţ să întreb dacă pot veni vineri, mi s-a spus că da, se poate. Mi-am luat liber de la muncă, am venit tocmai de la Suceava să depun dosarul. Nu mi-a venit să cred că a fost respins. Suntem peste 20 în situaţia asta, vă spun sigur că toţi au depus dosarele joi sau vineri, pentru că mai târziu nu le-ar fi primit”, ne-a declarat una din candidatele respinse. În total, la concurs au fost acceptate peste 70 de dosare, din care 44 au fost admise, iar din candidaţii respinşi doar doi au avut probleme legate strict de documentele solicitate în dosar. Ulterior, 11 dintre candidaţii respinşi pentru că au depăşit termenul au depus contestaţii, dar şi acestea au fost respinse. Pe data de 21 iunie, candidaţii admişi la proba scrisă au susţinut examenul, însă acesta a devenit nul ca urmare a deciziei ANFP. În perioada următoare, DGRFP urmează să publice un nou anunţ de organizare a concursului, la care se pot reînscrie candidaţii dezavantajaţi de eroarea funcţionarilor. 

 

 

Comentarii