Dosarul de mită al medicului Botez a ajuns la final. Urmează pronunțarea

marți, 09 februarie 2016, 18:42
2 MIN
 Dosarul de mită al medicului Botez a ajuns la final. Urmează pronunțarea

Judecătorii au amânat de două ori luarea unei decizii.

Dosarul de corupţie al unuia dintre cei mai cunoscţi medici din Iaşi ajuns la final. Magistraţii Tribunalului Iaşi au decis să rămână în pronunţare în cauza în care inculpat este doctorul ortoped Paul Botez. Avocaţii acestuia au invocat la ultimele termene de judecată nelegalitatea interceptărilor audio-video ataşate de Parchet la dosar, însă instanţa a refuzat desecretizarea acestor mijloace de probă. Ieri, judecătorii Tribunalului au anunţat că se vor pronunţa în acest caz pe 22 februarie.

Înre­gistrările video-audio sunt cele realizate de un pacient căruia, spun procurorii, Botez i-ar fi cerut mită pentru a efectua o intervenţie chirurgicală. Potrivit anchetatorilor, Paul Botez a fost prins în flagrant delict pe 10 iulie 2013, la scurt timp după ce ar fi primit un plic în care se aflau 4.000 de lei. Banii ar fi fost solicitaţi de medic unui pacient, Neculai A., internat în perioada premergătoare pentru o operaţie de şold.

Potrivit procurorilor, Neculai A. a fost internat în perioada 4-11 iunie la Spitalul de Recuperare şi, „deşi a fost programat pentru artroplastie totală de şold, nu a fost operat deoarece nu a avut suma de 5.000 de lei pe care i-a pretins-o medicul Botez Paul“. Cu o zi înainte de flagrant, spun anchetatorii, doctorul i-ar fi spus pacientului, referitor la operaţie, că „îl costă 5.000 de lei“. Ulterior remiterii banilor, autori­tăţile au descins în biroul medicului de la Recuperare. Acolo au avut parte de o surpriză: au găsit 65.000 de lei, 44.865 de euro, 2.500 de dolari şi 80 de ruble ruseşti.

„Despre această sumă, învinuitul Botez Paul a precizat că-i aparţine în mare parte asistentei-şefe Grierosu Carmen, cu care are o relaţie afectivă, împreună având şi un copil. Audiată fiind, Grierosu Carmen a declarat că nu are nicio sumă de bani în biroul lui Botez Paul“, au mai spus procurorii. Decizia pe care o va lua Tribunalul Iaşi nu va fi definitivă.

Comentarii