Emil Brumaru şi Daniel Cristea-Enache vă dau întâlnire joi la Teatru Fix

luni, 16 iunie 2014, 17:23
3 MIN
 Emil Brumaru şi Daniel Cristea-Enache vă dau întâlnire joi la Teatru Fix

Ieşenii sunt invitaţi pe terasa Teatrului Fix joi, 19 iunie, începând cu ora 19, la o dublă lansare de carte. Prima aparţine poetului Emil Brumaru şi se numeşte „Opere IV. Dumnezeu se uita la noi cu binoclu”, iar a doua criticului literar Daniel Cristea-Enache cu numele „Literatura de azi. Dialoguri pe net”, ambele apărute la editura Polirom.

La acest eveniment vor participa Dan Lungu, Doris Mironescu şi Lucian Dan Teodorovici, iar persoana care va modera lansarea va fi George Onofrei.

Cartea poetului Emil Brumaru este cel mai recent volum de proză al colecţiei „Opere”, coordonată de Daniel Cristea-Enache şi are o prefaţă semnată de Ioana Pârvulescu. Acest volum reuneşte texte apărute în Suplimentul de cultură şi în România literară, precum şi un jurnal inedit, din perioada în care autorul a locuit la Dolhasca. „Eseurile, corespondenţele, prozele şi jurnalul reflectă extraordinarul talent literar al scriitorului. Prin stilul direct, inconfundabil, dar foarte sensibil, Emil Brumaru dă dovadă de multă maiestrie şi în proză”, este menţionat în descrierea volumului.

Volumul semnat de criticul literar Daniel Cristea-Enache, are prefaţa semnată de Ovidiu Simonca şi este disponibil şi în ediţie digitală. Volumul cuprinde interviuri ce au ca temă literatură şi cărţile, în care cei intervievaţi le împărtăşesc cititorilor din experienţa elaborării unui text, din ceremonialul scrisului şi diverse întâmpări legate de prietenii literare sau pur omeneşti.

Emil Brumaru este considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani. A debutat in 1970, cu Versuri, volum premiat de Uniunea Scriitorilor din România. La Editura Polirom a mai publicat volumele „Cerşetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu” (2004), „Dumnezeu se uita la noi cu binoclul” (2006), „Opere I. Julien Ospitalierul” (2009), „Opere II. Submarinul erotic” (2009), „Opere III. Cerşetorul de cafea” (2012; 2014 în colecţia „Eseuri & confesiuni“) şi „Basmul Prinţesei Repede-Repede” (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, 2009). Este laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ (2001) pentru Opera Omnia, în 2011 a primit Premiul revistei Observator Cultural, de asemenea pentru Opera Omnia, iar în 2013 Premiul Preşedintelui UNITER. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa şi Anglia. 

Daniel Cristea-Enache este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, consilier la Editura Polirom şi cronicar literar la revista „Observator Cultural”. La Editura Polirom a mai publicat volumele: „Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hîrtie” (2005), „Convorbiri cu Octavian Paler” (ed. a II-a, 2012), „Cinematograful gol” (2011) şi „Ce-a fost – cum a fost. Paul Cornea de vorba cu Daniel Cristea-Enache” (2013).

Comentarii