EXCLUSIV: Fostul prefect Cârlan, în luneta DNA. Dosar privind posibile fapte de abuz

marți, 12 ianuarie 2016, 03:05
4 MIN
 EXCLUSIV: Fostul prefect Cârlan, în luneta DNA. Dosar privind posibile fapte de abuz

Procurorii DNA Iaşi au în lucru un dosar privind posibile fapte de abuz în serviciu comise de către reprezentanţi ai Prefecturii Iaşi. „Ziarul de Iaşi“ a aflat că procurorul-şef al DNA Iaşi investighează modul în care primarul comunei Valea Seacă a fost ţinut în funcţie timp de mai bine de trei ani, deşi edilul a fost condamnat definitiv pentru înşelăciune. Informaţia a fost confirmată oficial de către procurorii anticorupţie, care au menţionat că dosarul este în lucru. Întreaga poveste cu iz penal s-a petrecut în perioada în care prefect era Dan Cârlan, cel care a demisionat la finele anului trecut şi a ajuns între timp director în cadrul Ministerului Economiei. Ex-prefectul susţine că a respectat întru totul legea în privinţa edilului din Valea Seacă, însă a admis că DNA a început să ceară documente referitoare la acest caz înainte de a-şi da demisia, Interesant este că unul dintre ultimele ordine ale lui Cârlan a fost chiar cel privind încetarea mandatului de primar al edilului din Valea Seacă.

După Consiliul Judeţean şi Primăria Iaşi, o altă instituţie foarte importantă din Iaşi face obiectul unui dosar penal instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Procurorii anticorupţie ieşeni au în lucru un dosar penal ce vizează modul în care func­ţionari ai Prefecturii, în frunte cu prefectul însuşi, şi-au făcut datoria în cazul încetării mandatului de primar al edilului din comuna Valea Seacă.

Valeriu Roman a fost condamnat definitiv încă din iunie 2012, la puţin timp după ce a câştigat alegerile, însă a fost înlăturat din Primărie abia în decembrie 2015. Timp de aproape trei ani şi jumă­tate, cu o condamnare la activ, Roman a putut să îşi exercite funcţia de primar fără a fi deranjat de nimeni. Ancheta DNA Iaşi a început la finele anului trecut, surse juridice precizând pentru „Ziarul de Iaşi“ că dosarul este instrumentat de şeful structurii, pro­curorul Bogdan Munteanu, având numărul 163/P/2015. La solicitarea cotidianului nostru, DNA a confirmat că dosarul este în lucru.

„Pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Iaşi se află în lucru dosarul respectiv, care priveşte aspectele menţionate de dvs. (n.r. – modul de încetare a mandatului primarului Roman), în acest moment, informaţii refe­ritoare la stadiul anchetei nu pot fi oferite, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001“, au ex­plicat reprezentanţii DNA.

Povestea primarului condamnat penal

Valeriu Roman a fost condamnat definitiv pe 28 iunie 2012, la trei ani de închisoa­re, însă cu suspendare, astfel încât Roman putea fi demis doar în baza legii administraţiei publice. La acea dată, în lege se menţiona că printre motivele care duceau la încetarea de drept a mandatului se afla şi „condamnarea definitivă la o pedeapsă privativă de libertate“, fără a se menţiona dacă situaţia se referă doar la pedepsele cu executare sau şi la cele cu suspendare. Din acest motiv, prefecţii din diferite judeţe din ţară au aplicat neunitar acea prevedere, unii încetând mandatele primarilor condamnaţi cu suspendare, alţii trecând acest lucru cu vederea.

Roman fusese ales primar în comuna Valea Seacă cu puţin timp înainte de a fi condamnat definitiv. Potrivit procu­rorilor, el ar fi preluat de la Cotnari SA un lot de marfă, garantând achitarea acestuia cu imobile deja ipotecate. Marfa a fost vândută, fără ca datoria către Cotnari SA să fi fost achitată integral. Pe parcursul cerce­tărilor, Roman şi soţia acestuia, implicată în dosar, şi-au recunoscut faptele. Prejudiciul imputat lor s-a ridicat la peste 470.000 de lei.

Ce spune Cârlan

În luna iulie a anului trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a stabilit printr-o îndrumare că prefecţii trebuie să dispună încetarea mandatelor şi în cazul primarilor condamnaţi cu suspendare. Din acel moment şi până la momentul efectiv al demiterii lui Roman a început un război de lungă durată între reprezentanţii Primăriei Valea Seacă şi Prefectură, cu privire la în­cetarea mandatului lui Roman. Dan Cârlan spune acum că nu a putut să semneze ordinul privind încetarea mandatului în­trucât secretarul comunei nu îi înaintase un referat prin care să explice situaţia juridică a primarului Roman.

„După decizia Înaltei Curţi am avut o corespondenţă cu Valea Seacă cerându-le să aplice prevederile le­gii. Secretarul a spus că lasă la aprecierea prefectului, practic nu a răspuns în niciun fel. Am retrimis de două ori adrese arătând că împiedică punerea în aplicare a legii şi că fără acel referat întocmit de secretar, în care se cere explicit încetarea mandatului, prefectul nu poate emite acest ordin“, a precizat Cârlan, referitor la situa­ţia de la Valea Seacă.

În ceea ce priveşte dosarul de la DNA, Cârlan a arătat că, din punctul său de vedere, „există interesul cui­va care a făcut sesizarea“. „Este o sesiza­re pornită din nerăbdare, pentru că nu se vedea un rezultat, şi este absolut firesc ca această sesizare să facă obiectul cercetării. Am primit o solicitare (n.r. – înainte de a demisiona din funcţia de prefect) de la DNA pentru punerea la dispoziţie a documentelor legate de subiectul acesta. Am transmis toate informaţiile, tot ce a stat la baza subiectului. Inclusiv o descriere cronologică a procedurilor făcute de noi care arată determinarea şi diligenţele de­puse de noi până când secretarul comunei a pus la dispoziţie referatul“, a mai spus Cârlan, care a răspuns unei întrebări precizând că se va prezenta la DNA în cazul în care va fi citat.

Secretarul comunei Valea Seacă nu a putut fi contactat pentru a-şi expune punctul de vedere cu privire la această situaţie. Actualul primar din Valea Seacă a explicat reporterilor noştri că secretarul ar fi în concediu. Gheorghe Băicea­nu, cel care a preluat prerogativele lui Roman din funcţia de viceprimar, a mai spus că nu ştie de ancheta DNA şi nici de modul de demitere a fostului primar. „Secretarul nu vorbeşte cu mine, nu am cunoştinţă de aşa ceva“, a spus Băiceanu.

Comentarii