FOTO: Casa în care s- a scris „Istoria literaturii române”

joi, 03 martie 2016, 02:54
2 MIN
Dan Lungu cere autorităţilor înfiinţarea unui muzeu aici, la 75 de ani de la apariţia cărţii.
 
Directorul Muzeului Literaturii Române cere înfiinţarea unui muzeu dedicat criticului literar George Călinescu. Dan Lungu a cerut înfiinţarea unui astfel de muzeu în casa unde a locuit Călinescu în perioada în care a fost profesor la Universitatea din Iaşi. Între 1937 şi 1945, Călinescu a stat în chirie la demisolul unei case de pe strada Lt. Ionescu, vizavi de biserica Toma Cozma.

În această casă, Călinescu a lucrat la “Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, apărută în 1941 la Editura Fundaţiilor Regale.
 
“Demisolul în care a fost scrisă Istoria… se află în paragină, dar poate fi refăcut. În şedinţa tehnică de astăzi a Consiliului Judeţean am obţinut un acord de principiu ca, împreună cu actualii proprietari ai imobilului, să găsim o soluţie pentru înfiinţarea unui muzeu”, a scris Lungu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Directorul MLR nu a putut fi contactat ieri pentru a oferi detalii cu privire la iniţiativă. Reprezentanţii CJ au precizat că instituţia susţine înfiinţarea muzeului, dar că procesul va fi unul de durată, probabilitatea ca muzeul să fie deschis în acest an, când se împlinesc 75 de ani de la apariţia cărţii lui Călinescu, fiind redusă. “Propunerea a fost discutată în trei rânduri la CJ, în ultima vreme.

Casa respectivă se află în proprietatea unei fundaţii. I s-a solicitat domnului Lungu să prezinte un proiect clar, din punct de vedere juridic şi financiar. CJ sprijină ideea şi se vor da toate aprobările necesare atunci când se va prezenta un proiect concret”, a spus purtătorul de cuvânt al CJ, Sebastian Tătaru. 

Comentarii