Fraudă de 60 de milioane euro la Banca Vaticanului în urma afacerilor imobiliare

luni, 08 decembrie 2014, 14:12
1 MIN
 Fraudă de 60 de milioane euro la Banca Vaticanului în urma afacerilor imobiliare

Fostul director al Băncii şi alţi doi complici au derulat diverse afaceri imobiliare din care şi-au pus deoparte o avere considerabilă, afirmă procurorul general al statului Vatican.

Ştirea şi mai importantă este însă publicarea acestui scandal chiar de către Sfântul Scaun, o premieră în ţara care avea tradiţie de a mătura mizeria sub covor.

Angelo Caloia a fost director general al Băncii Vaticanului – sau Institutului pentru Opere Religioase, aşa cum se numeşte oficial – între 1989 şi 2009. Era celebrat drept îngerul (vezi prenumele) care s-a pogorât să vindece instituţia coruptă. Asta până ieri când s-a aflat că Angelo Caloia a vândut, împreună cu alţi doi complici, 29 de proprietăţi ale Băncii Vaticanului şi şi-a calculat comisioane de tranzacţie frumuşele.

Cei trei afacerişti vindeau imobilele Băncii către firme din paradisuri fiscale la preţuri subevaluate şi apoi le vindeau mai departe la preţul pieţei. Firmele offshore erau controlate de ei înşişi. Proprietăţile din Roma sau Milano erau vândute şi prin intermediul altor firme italiene care împărţeau apoi profitul cu cei trei oficiali de la Vatican.

Aflaţi amănunte de pe rfi.ro

 

Comentarii