Gherla, cu detalii

* Istorie. De pe internet, aflăm că închisoarea din oraşul de referinţă are un trecut notabil, dată fiind organizarea de tip nemţesc: fostă cetate militară, printr-un decret al împăratului Iosif al II-lea, Gherla a fost ridicată, în 1706, la rangul de „Carcer Magni Principatus Transilvaniae” (mai întâi pentru militari). Dicţionarele explică trecerea oiconimului în substantivul comun gherlă „închisoare” („alunecarea de sens”, cum i-ar fi zis Philippide) prin prestigiul locului de detenţie din oraşul respectiv. Vor fi fost şi note deosebite ale tratării puşcăriaşilor, căci puţine alte localităţi gazde ale închisorilor şi-au văzut trecut numele în renume: s-a înregistrat, ocazional, doar formula „a fi bun de Văcăreşti”.

* Concurenţă. Mutaţia de tipul în discuţie este uşor de recunoscut în cazul altor forme de izolări instituţionalizate, cele pentru alienaţi mintal, Mărcuţa, din zona Capitalei (vezi „e numai bun de dus la Mărcuţa, să-i scoată vectorul din cap”; /ziarero.antena3.ro/), sau, din zona Iaşilor, Golia („Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii” – Eminescu) şi Socola (vezi derivatul socolist: „un socolist cu acte în regulă”; /youtube.com/). Presupunem că, iniţial, gherlă „închisoare” va fi fost, mai curând, o denumire tehnică din mediul puşcăriilor, intrată în vorbirea comună prin mutaţia „pars pro toto”.

* Interior 1. Internat la Văcăreşti, Arghezi relata că „gherla e supliciul corecţional local. O cameră strâmtă, fără pat, fără ferestre, în care deţinutul era obligat să rămână nemişcat, fiind privat şi de hârdăul pentru fecale” (Poarta neagră, 1930). Tot din interior, mai multe detalii putem afla de la un fost director general al închisorilor din România, Gr.I. Dianu, care, în Istoria închisorilor din România… (ediţia a treia a cărţii a apărut în 1901), preciza că prin gherlă era numită „carcera” obişnuită, ce „era atât de mică, încât abia încăpea în ea un om. Era lipsită complet de aer şi de lumină, aşa că arestatul supus la o asemenea pedeapsă se afla ca într-un mormânt”.

* Interior 2. Era, totuşi, un… progres, căci s-a folosit şi ceva mai strâmt decât mormântul. Iniţial, după acelaşi autor, gherla era un fel de lădoi, de forma sicriului, în care cel pedepsit era introdus „stând în picioare”. Apoi, „se punea capacul, care se îmbuca în cele două laturi ale sicriului”. Capacul avea o tăietură „în forma unui arc”, permiţând respiraţia. O astfel de „gherlă”, de la închisoarea din Iaşi de pe vremuri, avea uşa „compusă din vergele groase”, cu spaţii de 3 cm între ele. Pedeapsa era aplicată „nesupuşilor” şi recalcitranţilor!

* Transilvania, pentru iniţiaţi. Surprinde faptul că „prestigiul” denominativ al Gherlei pare absent la ardeleni: gherlă „închisoare”, dar şi „carceră”, este înregistrat doar la scriitori munteni şi moldoveni: Ispirescu, Bacalbaşa sau Vlahuţă. Aşadar, este posibil să ne aflăm în prezenţa unui termen din vocabularul de circulaţie internă al „profesioniştilor”, chiar de dinainte de includerea respectivei închisori în circuitul penitenciar românesc. Evocarea baştinei va fi fost apanajul „cadrelor”, prin repertoriul lingvistic terorist al acestora.

* Analogii. Tot prin elemente caracteristice interiorului puşcăriei a fost numită aceasta când i se spunea gros (de la butucul în care erau fixate picioarele deţinuţilor), hârdăul lui Petrache („l-am turnat la hârdăul lui Petrache”, la Caragiale) sau pârnaie (de la un anumit vas din inventarul celulelor) etc. Astăzi, aceeaşi optică poate fi dedusă şi după termenii ciubăr ori labirint, înregistraţi de G. Volceanov într-un dicţionar „de argou” (2007); vezi şi la I. Milică, Expresivitatea argoului (2009), dulap pentru „celulă”.

* Declin. În relatări despre… cazarea penalilor de astăzi, lexicul pare a fi mai şters; nu că s-ar ocoli termenii bulău sau răcoare, dar dominante sunt palidele închisoare şi puşcărie. Poate dat fiind şi statutul camerelor de tortură, vechiul nume al spaimei se găseşte mai ales în evocări de tipul „o să punem ţărani miliţieni, ca în 1946, să vă bage la gherlă” (/gandul.info/) sau [X ar vrea] „să naţionalizeze totul şi să-i bage la gherlă pe burjui” (/m.romanialibera.ro/).

* Beci, dar nu oricare! Faptul că prin arestul poliţiei bucureştene se perindă în ultimul timp tot „lume bună” i-a atras… locaţiei respective prestigiul de „Beci domnesc” (crama vrânceană lezată încă n-a depus nicio plângere). 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi