Hotii ieseni, din ce in ce mai hamesiti. Si-au „rafinat” metodele de a talhari lumea

vineri, 28 iunie 2013, 09:07
3 MIN
 Hotii ieseni, din ce in ce mai hamesiti. Si-au „rafinat” metodele de a talhari lumea

Ieri, la politie, a fost reclamată o tâlhărie comisă prin smulgere care iese din tiparul celor înregistrate până în prezent. Dacă, de obicei, infractorii care acţionează în acest fel, îşi aleg victimele dintre cele care circulă pe stradă, de această dată, partea vătămată, o femeie de 37 de ani, se afla în maşina proprietate personală care era parcată pe str. Aleea Rozelor din municipiul Iaşi. Infractorul, un tânăr necunoscut, profitând de neatenţia sa şi de faptul că geamul autoturismului era întredeschis, a deposedat-o prin smulgere de lănţişorul din aur de la gât. Valoarea prejudiciului cauzat este de 1.000 lei.Politistii ieseni atrag atentia ca vara favorizeaza cresterea numarului de talharii in plina strada. Imbracamintea sumara lasa la vedere bijuteriile pe care le purtati si care sunt tinta pentru hoti.

Politistii ieseni au facut o statistica pentru nul trecut pe care v-o prezentam in randurile de mai jos:

Anul trecut, la nivel naţional, din totalul infracţiunilor sesizate, faptele de tâlhărie au reprezentat un procent redus – 0,95%. Aproximativ jumătate dintre tâlhării sunt reprezentate de smulgerile de obiecte (telefon mobil, poşete, bijuterii), cel mai adesea acestea se comit pe stradă, în spaţii deschise: artere principale, pieţe, alei, parcări sau parcuri.

Cea mai frecventă modalitate de însuşire a bunurilor a fost prin smulgerea acestora, fie a telefoanelor mobile sau a lănţişoarelor de la gâtul victimelor, fie a poşetelor, genţilor, sacoşelor sau a banilor din mâinile proprietarilor.Din analiza situaţiei operative a rezultat o creşterea a acestui gen de fapte în perioada sezonului cald (lunile mai – septembrie), explicaţia fiind că ţinuta lejeră de vară permite expunerea bijuteriilor şi a telefoanelor mobile, suscitând interesul tâlharilor şi facilitând smulgerea acestora.
Cel mai frecvent, suspecţii acţionează rapid, venind în fugă din spatele victimei sau apropiindu-se din sens opus şi smulgând obiectul vizat. Întrucât I.P.J. Iaşi – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii faptele sunt comise în spaţii deschise, suspecţi au posibilitatea de a se îndepărta cu uşurinţă de victimă, pierzându-se în mulţime sau dispărând pe străduţe lăturalnice, înainte ca victima să poată reacţiona. În cazul smulgerilor comise în mijloacele de transport, suspecţii acţionează în staţii, când uşile se deschid, victima rămânând blocată  inăuntru, un factor favorizant fiind aglomeraţia la urcarea şi coborârea din acestea. Cele mai multe smulgeri au fost comise de un singur suspect, care acţionează singur sau în complicitate cu una sau două persoane. Cel mai  adesea, victimele tâlhăriilor comise prin smulgere au fost femei, ele având la vedere bunurile vizate de obicei de suspecţi (bijuterii, telefoane mobile, poşete). De obicei, acestea nu sunt rănite sau rănile suferite sunt superficiale. În funcţie de modul de comitere, s-a putut observa o corelaţie între sexul victimei şi modalitatea prin care s-a comis tâlhăria. Astfel, femeile au fost cel mai frecvent deposedate prin smulgere de telefonul mobil, lănţişoare sau genţi. Cele mai riscante atitudini sunt etalarea lănţişoarelor şi a altor bijuterii, neatenţia la cei din jur, parcurgerea zonelor neiluminate fără însoţitor. De asemena, un alt factor de risc este reţinerea în a solicita ajutor atunci simţim că suntem urmăriţi sau persistenţa de a urma traseul către casă în cazul în care ne dăm seama că suntem urmăriţi. În aceste situaţii este mai bine să solicităm ajutor, să urcăm într-un mijloc de transport sau să ne îndreptăm către un loc public mai aglomerat.

Comentarii