Iaşul egalează Bârladul

vineri, 26 februarie 2016, 02:43
3 MIN
 Iaşul egalează Bârladul

 

Este vorba de numărul de partide ale naţionalei României de rugby organizate de cele două oraşe moldovene. Meciul care se va disputa sâmbătă în Copou va fi al cincilea al echipei naţionale organizat la Iaşi, iar la partida cu Germania, din 12 martie, România va urca pe locul II în topul gazdelor provinciale
 
 
Foarte puţine partide ale naţionalei, procentual vorbind, s-au disputat în istoria îndelungată a rugbiului, în afara Capitalei. Conform site-ului Federaţiei Române de Rugby, de-abia din anii ’50 rugbiul s-a răspândit şi în provincie, antrenorii bucureşteni fiind trimişi în oraşele importante pentru a creşte jucători şi a forma echipe. De aceea, primul meci oficial al naţionalei disputat în afara Bucureştiului, s-a jucat în 1963, la Bârlad, de fapt au fost două jocuri, în Cupa Păcii, 70-3 cu Bulgaria şi 15-0 cu RDG, într-o vreme când eseul se răsplătea cu trei puncte. De atunci, zece oraşe din provincie au găzduit partide ale naţionalei. În acest moment, stadionul din Copou tinde să depăşească oraşul rival, din Sudul Moldovei, Bârlad. Această urbe a găzduit cinci partide internaţionale (ultima în 2001), iar Iaşul, doar patru. Odată cu partida de sâmbătă cu Rusia şi cea cu Germania de pe 12 martie, oraşul Iaşi va ajunge la şase partide organizate pentru stejari şi pe poziţia secundă între toate oraşele provinciale, “recordul” fiind de zece meciuri disputate la Constanţa.
 
“Stejarii” revin la Iaşi după o pauză de 12 ani. Partida de sâmbătă, care se va disputa pe stadionul “Emil Alexandrescu” de la ora 14:00 (transmisă în direct de DolceSport 2) va fi a cincea organizată la Iaşi şi a 35-a disputată în Provincie. Este de notat că din cele 35 de meciuri, jucate în afara Capitalei, România a suferit două eşecuri, ambele la Constanţa (6-15 cu Franţa în 1972 şi 13-21 cu URSS în 1989). Alte partide internaţionale de rugby s-au mai disputat la Timişoara, Brăila, Buzău, Braşov, Focşani, Baia Mare, Botoşani şi Cluj.
Primul partidă a echipei României disputatâ în Copou a fost în 1987, când tricolorii (pe atunci nu se numeau “stejari”) au învins cu 18-10 echipa URSS. Au urmat partide în 2001 (32-13 cu Rusia), 2002 (67-6 cu Spania) şi 2004 (25-18 cu Georgia).
 
 
Intrarea liberă, dar cu bilet
La partida cu Rusia din Copou, intrarea spectatorilor este liberă, însă toţi doritorii vor trebui să achiziţioneze tichete gratuite pentru a se evita aglomeraţia. Biletele au început să se distribuie  de ieri, la punctele din Palas şi Iulius Mall, la Casa de Cultură a Studenţilor şi la intrarea în stadion. În ziua meciului, fiecare spectator va primi la intrare câte un steguleţ, precum şi programul de meci care cuprinde şi primele trei strofe ale imnului naţional.  Bilanţul tricolorilor contra Rusiei conţine 19 meciuri, dintre cale 12 victorii româneşti, şase ruseşti şi o remiză.
 
 
 

Comentarii