În loc să intre imediat la tratament: Suspecţii de cancer, trimişi să mai stea acasă

marți, 02 septembrie 2014, 01:54
3 MIN
 În loc să intre imediat la tratament: Suspecţii de cancer, trimişi să mai stea acasă

Spitalul „Parhon“ stă de câteva luni tot fără pistol pentru biopsii, motiv pentru care pacienţii suspecţi de cancer la prostată sunt trimişi fie în alte oraşe pentru investigaţii, fie acasă. „Pistolul e trimis la reparat în Germania, iar, acum, în septembrie ne-au zis cei de acolo că o să-l trimită“, spun oficialii unităţii medicale.

Suspecţi de cancer, dar trimişi acasă. La Clinica de Urologie a Spitalului „Dr. I.C. Parhon“ cadrele medicale sunt nevoite să trimită pacienţii acasă sau la alte centre din ţară, pentru a putea fi diagnosticaţi cu cancer de prostată. Iar asta pentru că medicii din această secţie nu mai dispun de un pistolul necesar în efectuarea biopsiei. Acesta s-a defectat în urmă cu două luni, iar o alternativă de rezervă momentan nu există.

„E un instument cu care se iau biopsii de la nivelul prostatei sau chiar din rinichi. Ne uităm la pacienţii care ar avea nevoie de aşa ceva şi le spunem că trebuie să mai aşteptăm, că poate se cumpără pistolul. Am avut pacienţi care au fost trimişi la Bucureşti, alţi pacienţi care aşteaptă încă, acolo unde este posibilă aşteptarea. Deci, unde nu s-a putut face nimic, oamenii au fost redirecţionaţi către alte centre din ţară“, au precizat medicii din cadrul clinicii de Urologie. Aceştia au mai adăugat că doar la Spitalul Parhon pot fi diagnosticaţi oamenii suspecţi de cancer de prostată. „Aici e punctul de început al unui pacient cu cancer de prostată. Urologii sunt singurii care-i pot diagnostica pe pacienţi, ca apoi aceştia să fie recomandaţi pentru intervenţie chirurgicală sau să fie trimişi la Institutul Regional de Oncologie, pentru tratament. Avem cam în jur de 30 de astfel de cazuri noi depistate în fiecare lună, şi suntem puşi în situaţia de a spune pacientului că nu avem cum să-l ajutăm. Dar nu pentru că nu am şti ce să facem, ci pentru că nu avem cu ce“, au continuat aceleaşi surse.

Conducerea unităţii sanitare spune că a luat la cunoştinţă de această problemă încă de când a apărut, doar că lucrările de reparaţii ale pistolul sunt de durată. „Pistolul e trimis la reparat în Germania, iar, acum, în septembrie ne-au zis cei de acolo că o să-l trimită. Într-adevăr durează, dar aşa e procedura la ei. Acum, aşteptăm dintr-o zi în alta, pentru că am tot dat telefone, am ţinut legătura cu cei de acolo şi aşa ne-au promis, că vor încerca să urgenteze lucrurile. Deci în luna septembrie va reveni pistolul în secţie“, a explicat pentru reporterii „Ziarului de Iaşi“ dr. Carmen Volovăţ, directorul medical al Spitalului „Dr. I.C. Parhon”.

Aceasta a mai menţionat că se încearcă găsirea unei soluţii de rezervă, eventual cumpărarea unui al doilea pistol. „Pentru a evita astfel de situaţii, încercăm să avem şi de back-up încă unul. Dar o să vedem în ce măsură va fi posibil acest lucru”, a conchis dr. Volovăţ. Se estimează că lucrările de reparaţii ale pistolul pentru biopsie ar ajunge la o valoare de 2.000, respectiv 2.500 de euro.

Comentarii