Înfrângere onorabilă vs. victorie ticăloasă

Lui Klaus Iohannis i-au rămas puţine variante la dispoziţie. Nu are datele personale specifice unui lider carismatic şi nu reuşeşte să acceseze chimia alegătorului de dincoace de Carpaţi. Polul dezirabil al dreptei, Bucureştiul, cu nivelul cel mai ridicat de trai, şomajul cel mai redus, asistaţii sociali cei mai puţini şi cea mai numeroasă populaţie cu studii superioare şi studenţi, a votat cu Victor Ponta în primul tur. În plus, susţinerea internă din partid scârţâie. Mulţi liberali au renunţat să creadă în victorie şi se pregătesc de un al doilea USL. Dar abandonul nu este neapărat o piedică insurmontabilă: în turul II în 2004, liberalii trăseseră obloanele la partid, lăsându-l singur pe Traian Băsescu. Acum şi-au lăsat propriul candidat în grija lui Vasile Blaga, uluit de noncombatul liberalilor în fiefuri tradiţionale. Extraşi de la guvernare de Crin Antonescu, în ideea de a câştiga preşedinţia apoi şi guvernul, mulţi liberali se văd în faţa unei perspective dezastruoase: nici preşedinţia, nici la putere. Prin urmare, o parte s-au lăsat cumpăraţi prin efectele ordonanţei traseiştilor. Alţii joacă la două capete sau promit să se relaxeze în turul II, poate mai mult ca în primul. Partidul stat, PSD, are oricum grijă să submineze orice forţă de opoziţie, destructurând-o sau cumpărându-o.

Prin forţa împrejurărilor, lui Klaus Iohannis i-au mai rămas la dispoziţie câteva instrumente tradiţionale ale candidatului de dreapta cu a doua şansă: atragerea societăţii civile, a votanţilor reformişti şi anti-sistem şi a diasporei prin jurăminte faţă de cauza statului de drept. L-am auzit, de pildă, afirmând cuminte că „nu face niciun troc cu baronii şi combinatorii politici”. Însuşi Iohannis pare să-şi gândească turul II în termenii unei înfrângeri onorabile şi curate, mai mult cu gândul la ceea ce va fi în 2016. Nu are rost să-şi greveze biografia, expunându-se atacurilor celorlalţi candidaţi de dreapta. Pe acel culoar se anunţă o mare aglomeraţie. Traian Băsescu şi Elena Udrea şi-au propus să câştige alegerile parlamentare din 2016, Monica Macovei va iniţia constituirea unui „al treilea pol”. Dacă ar mai şi rupe pisica prin excluderea parlamentarilor condamnaţi sau urmăriţi, Iohannis ar putea să devină şi mai credibil, iar angajamentul pentru sprijinul statului de drept mai plin de conţinut. Fiecare cu limitele lui.

Pe de altă parte, Victor Ponta este atât de sigur că va face saltul de la Palatul Victoria la Cotroceni încât nici nu şi-a propus să mai redacteze un draft al bugetului de stat, care să fie prezentat actualului preşedinte până la 22 decembrie. Luată la întrebări, Ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, explică întărâtată că Victor Ponta a lăsat această sarcină pe seama viitorului premier, cel în funcţie urcând garantat în ierarhia conducerii statului român. (Ca de obicei, este o fugă de răspundere: să nu explice românilor cum va acoperi în 2015 golurile în finanţare făcute prin avalanşa de pomeni electorale acordate de-a lungul campaniei).

Victor Ponta se pregăteşte de o victorie ticăloasă, adunând în juru-i toate scursurile. L-a cooptat pe Vadim Tudor, îl cultivă pe Dan Diaconescu, dar nu s-ar da în lături nici de la voturile UDMR. Pe Antena 3 şi Realitatea TV zilnic se bat noi recorduri de dezinformare şi manipulare. A dat drumul lătrăilor din partid zgândărind coarda celei mai periculoase xenofobii: „Cine-o îndrăgi străinii/ mânca-i-ar inima câinii”, recită un lider pesedist local din folclorul eminescian. În absenţa unor soluţii reale de guvernare, Liviu Dragnea relansează tema secesiunii Ardealului. Ce mai urmează? Fireşte, un avertisment. A doua zi după primul tur, trimite la Sibiu Corpul de control să-i cerceteze primarului Iohannis retrocedările din municipiu de prin 2010. Nu e DNA, e mâna lungă şi răzbunătoare a contracandidatului. Putin, pe când mai avea încă o firavă opoziţie internă, proceda similar ca să-şi intimideze adversarii, să le scoată din cap dorinţa de luptă. Printr-un „breaking news” se anunţă că ucenicul şi-a întrecut maestrul Adrian Năstase în aroganţă: Johannis „nu este un om, este un lucru”. Când Iohannis este „un lucru” neînsufleţit, noi, ceilalţi, muritorii de rând, ne întrebăm dacă nu îndrăznim prea mult când ne dorim, totuşi, statutul tolerat de microbi, organisme vii, în pontocraţia ce se va instaura peste câteva zile. Sau poate ne facem iluzii că ni se va permite măcar atât.

Publicitate și alte recomandări video