Caută 
Interviul cu MRU: Am un suflet suficient de încăpător în care să existe şi Iaşi, şi Arad
7 MIN
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a acordat ieri un incitant interviu "Ziarului de Iaşi", unde explică, printre altele, de ce a ales să candideze la Arad în detrimentul oraşului natal şi de ce susţine acum urbea ardeleană la titlul de Capitală Culturală Europeană. Liderul Forţei Civice înţeapă discret proiectul Mişcării Populare iniţiat de Traian Băsescu şi lasă de înţeles că este dispus să candideze în 2014 la prezidenţiale. "Când Antonescu e candidat la preşedinţie, este o datorie civică pentru 19 milioane de români să contracandideze", spune el
De ce susţin Aradul? Am un angajament cu locuitorii de acolo"
– Unul dintre principalele obiectivele pe care vi le-aţi asumat ca proaspăt senator a fost acela de a pune umărul ca Aradul să devină Capitală Culturală Europeană. Care sunt, din acest punct de vedere, argumentele în plus pe care le are Aradul faţă de Iaşi, şi dacă nu consideraţi că angajamentul dumneavoastră poate fi interpretat ca o trădare a oraşului natal?
– Nu poate fi interpretat în niciun fel ca o trădare. N-ai cum să-ţi trădezi oraşul natal decât în momentul în care începi să-l urăşti. Eu sunt ieşean oricum şi orice aş face, chiar dacă am plecat de ceva vreme de aici. Pe de altă parte, este un angajament faţă de oamenii care şi-au pus încrederea în mine şi faţă de toţi locuitorii Aradului, acela de a încerca să aducem capitala culturii acolo. Câte şanse de succes vor fi, rămâne de văzut. Interesant e drumul până într-un asemenea punct. În ce priveşte reprezentarea Aradului ca senator, trebuie înţelese două lucruri. Am un suflet suficient de încăpător în care să existe şi IaşI, şi Arad, şi asta nu diminuează în nici un fel relaţia cu oraşul meu natal, care e parte din viaţa mea şi sediul celor mai frumoase amintiri ale mele. Mă bucur însă că la capătul diametral opus al ţării se află un oraş în ale cărui şanse cred. Pentru că este bine administrat, pentru că este populat de locuitori de factura, calibrul şi exigenţele ieşenilor, un oraş care merită cel puţin la fel de mult de la cei care-l reprezintă pe cât merită oraşul Iaşi. Aşadar, nu e nici o incompatibilitate nicăieri. Şi merg mai departe cu gândul şi spun în felul următor: în cazul în care ieşenii mei nu consideră că au reprezentare politică bună la Bucureşti, îi rog să mă considere şi senatorul lor.
– Revenind însă la subiectul Capitalei Culturale, are în acest moment Aradul mai multe argumente pentru a obţine acest titlu decât Iaşul? Fie şi pe o analiză superficială.
– E greu de spus, pentru că e greu să le compari şi calitativ, şi cantitativ. N-ai cum. Fiecare oraş are propria identitate. Beneficiul este însă al întregii ţări. Pun umărul la proiectul arădean gândindu-mă că este un proiect din care câştigă toată lumea.
De ce nu a ales Copoul
– Teodor Baconschi, candidatul ARD în colegiul senatorial Copou – Alexandru, a obţinut un scor neaşteptat de bun la alegerile parlamentare din toamnă, pierzând la mustaţă mandatul, deşi era perceput ca un "intrus". De ce nu aţi acceptat dvs. candidatura la Iaşi, în condiţiile în care colegiul respectiv era "pregătit" pentru MRU? Sau cel puţin aşa era văzut.
– Aşa era văzut, însă lucrurile stăteau puţin diferit în teren şi în calcule. Sunt şi chestiuni de ordin obiectiv şi calcule de ordin subiectiv. Organizaţia Forţa Civică la Iaşi era la început, abia acum este o organizaţie care începe să devină puternică. Deci echipa pe care m-aş fi putut baza ar fi fost subţire şi neexperimentată. În al doilea rând, organizaţia locală a PDL era slăbită şi măcinată de conflicte interne despre care toată lumea ştie. În schimb, organizaţia locală PDL Arad este puternică, bine organizată şi disciplinată. Nu înseamnă însă că nu am o umbră de regret şi că mergând acolo am făcut-o cumva împotriva inimii mele. Dar, în momentul în care am învăţat să cunosc Aradul, am căpătat satisfacţia de a descoperi că există şi o a doua adresă pe care o pot numi acasă.
Cum a ajuns Tomaşeschi şef la FC Iaşi
– De ce l-aţi ales pe Dragomir Tomaşeschi ca "portdrapel" al Forţei Civice la Iaşi, în condiţiile în care imaginea publică a fostului prefect nu este tocmai imaculată?
– Imaginea publică e deseori constituită din percepţii, iar acestea pot să aibă de foarte multe ori vicii de fond. Domnul Tomaşeschi, pe care-l ştiam din vremea când era prefect, a fost între primii care s-au oferit să constituie o filială a FC la Iaşi. Are beneficiul acelui început. El este preşedintele interimar al FC Iaşi pentru că, în momentul de faţă, nu avem preşedinţi altfel decât în statut interimar. Urmează alegerile interne, care vor începe în mod natural cu organizaţiile puternice, iar cea de la Iaşi se află printre ele, şi vom vedea atunci cine va fi preşedintele de mandat, să spunem aşa.
– Dar sunteţi mulţumit de activitatea lui?
– Ca preşedinte de filială da, fără discuţii. Organizaţia de la Iaşi a furnizat o surpriză politică tuturor. Este singura organizaţie locală a unui partid politic din opoziţie care a constituit plângere penală la adresa Guvernului pentru abuz de încredere. Toţi din partid se întrebau: "De nu ne-a venit nouă ideea asta?".
Mişcarea Populară e Iniţiativa Civică, dar mutată în timp
– V-a surprins anunţul despărţirii preşedintelui Băsescu de PDL?
– Nu pot să spun că am fost surprins sau nesurprins, pentru că nu făcea parte din aşteptările mele. Nu era un subiect asupra căruia să mă fi concentrat.
– Dar vă aşteptaţi ca, la un moment dat, Traian Băsescu să-şi ia adio de la PDL?
– Nu în forma scenografică respectivă. Mi-e greu să spun, pentru că nu cunosc bine relaţia dintre preşedinte şi PDL din ultimele luni. Am asistat la dialoguri în momentul în care eram premier, dar după aceea nu mai ştiu care a fost calitatea dialogului dintre cele două părţi.
– Dar aţi ştiut sau aţi avut semnale privind lansarea Mişcării Populare?
– Da, ştiam că există un asemenea proiect, nu m-a surprins.
– Care credeţi că este misiunea Mişcării şi cum vedeţi relaţia dintre aceasta şi FC?
– Eu mă bucur că lansarea proiectului Mişcării Populare a preluat foarte mult din experienţa iniţială a Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta. E practic aceeaşi contrucţie, dar mutată în timp. Un entuziasm care la un moment dat este capitalizat de un ONG, ONG care simte că la un moment dat are nevoie de un contur politic.
– Credeţi că şi Mişcarea Populară va avea acelaşi traseu?
– Nu ştiu. Dacă am compara situaţiile, probabil că din similaritatea lor ar reieşi aşa ceva. Dar am regretul că s-a pierdut acel moment al înfiinţării Iniţiativei Civice pentru dreapta. Aceeaşi gândire a coalizării interesului public putea fi valorificată atunci, cu cinci luni înainte de alegerile generale.
– De ce nu s-a întâmplat atunci?
– Cred că apariţia Iniţiativei Civice a surprins pe foarte mulţi. Mulţi au crezut că asta e o chestie care se risipeşte în vânt, o emoţie de moment. A fost o emoţie de moment, dar a căpătat o formă politică imediat. Momentul din vară nu s-a pierdut. După cum vedeţi, a fost replicat acum.
"Fragmentarea dreptei n-o rezolvi prin suplimentarea fragmentării"
– Dar credeţi că Mişcarea Populară va fi un concurent pentru Forţa Civică?
– Nu, nu ne gândim în termenii concurenţei. Problema reală a dreptei româneşti, dincolo de faptul că are mult prea multe personalităţi care se consideră capabile să colecteze tot, că are un supliment de personalităţi mesianice faţă de stânga, este pericolul fragmentării. Or problema fragmentării nu e rezolvată prin suplimentarea fragmentării, ci prin coalizare. Iar această unitate se bazează pe programe comune nu pe seama unor sprinturi pe culoare separate.
– Dar cine aleargă pe culoare separate?
– E greu de spus. Întrebaţi-mă în 2014, şi atunci o să pot să vă dau răspunsul. Deocamdată e destul de multă dezordine.
…………………………………………………………………………………………………………………………………….
Va candida sau nu la prezidenţiale?
– Mai este candidatura dumneavoastră la prezidenţialele din 2014 un subiect de actualitate?
– Da, poate reveni în actualitate. Dar aici este vorba de voinţa unui partid care te propune. Eu pun problema în felul următor: în momentul în care domnul Antonescu este candidat la preşedinţie, devine o datorie civică pentru 19 milioane de români să contracandideze.
