Ipoteze ale anchetatorilor în tragedia SMURD. S-au prelevat probe de combustibili

sâmbătă, 04 iunie 2016, 01:59
2 MIN
 Ipoteze ale anchetatorilor în tragedia SMURD. S-au prelevat probe de combustibili

Anchetatorii iau în calcul fie o defecţiune a elicopterului, inclusiv deficienţe ale benzinei cu care s-a alimentat în Republica Moldova, fie o eroare umană în pilotarea aparatului. Ce argumente sunt pentru fiecare variantă?

Două ipoteze se conturează că ar fi stat la baza prăbuşirii elicopterului SMURD Iaşi, joi la amiază, în localitatea Haragâş din Republica Moldova. O primă ipoteză aflată în lucru pe masa anchetatorilor ar fi o posibilă defectare în zbor a aparatului, chiar când survola raionul Catemir. O a doua ipoteză ar fi o eroare de pilotaj, comisă pe fondul condiţiilor meteo dificile. Reamintim că la manşa elicopterului EC 135 cu indicativul 347 se afla un om cu o vastă experienţă: comandorul Doru Gavril, comandantul Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi, cu 20 de ani de experienţă în zbor, şi cu 4.180 de ore de zbor.

Probe de benzină

Ipoteza privind posibila defectare a aparatului este sprijinită de unii martori, care au precizat că rotorul (elicea) aparatului şi motorul dădeau rateuri. De precizat este că elicopterul a alimentat cu carburant în Republica Moldova, iar ieri procurorii au prelevat probe de combustibili de la locul accidentului. Alţi martori au declarat anchetatorilor că aparatul căuta un loc de aterizare, zbura cu viteză, iar pilotul făcea viraje strânse.

A doua ipoteză, cea a erorii de pilotaj, a apărut pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile: ploaie abundentă, deci vizibilitate redusă, şi plafonul de nori foarte jos. În acest caz, procurorii analizează faptul că pilotul nu ar fi apreciat corect altitudinea, adică ar fi crezut că zboară mai sus.

Trebuia să zboare în condiţiile meteo respective?

Tot procurorii vor trebui să analizeze dacă aparatul trebuia să zboare în condiţiile meteo de la momentul respectiv, adică cod galben de de averse puternice, însoţite de grindină, însă pilotul decide dacă zboară în astfel de condiţii. De asemenea, oficiali ai aviaţiei din cadrul Inspectoratului General al Aviaţiei Române au mai precizat ieri că elicopterul SMURD Iaşi nu avea în dotare radar meteo, care ajută pilotul să vadă tipul de nori ce sunt în zona în care urmează să zboare. De asemenea, aparatul nu ar fi fost dotat cu sistem cu GPS, care atenţionează apropierea de pământ, fiind dotat doar cu un aparat de orientare.

În accidentul de joi şi-au pierdut viaţa toţi cei patru membri ai echipajului: comandorul Doru Gavril, în vârstă de 53 de ani, tatăl unui copil, copilotul Voicu Şocae (36 de ani, doi copii minori), medicul Mihaela Dumea (39 de ani, un copil minor) şi asistentul Gabriel Sandu (40 de ani, tatăl unui copil minor). Corpurile victimelor au fost aduse la Iaşi în cursul zilei de ieri.

VEDEȚI ȘI:

IMAGINI: CUTREMURĂTOR! Minutele fatidice dinaintea prăbușirii elicopterului SMURD

Comentarii