La muncă pe Litoral

vineri, 29 septembrie 2017, 01:43
3 MIN
 La muncă pe Litoral

CSM Poli pleacă astăzi din Iaşi pentru meciul de mâine, cu Viitorul

Ultima etapă a turului sezonului regulat programează partida dintre FC Viitorul Constanţa şi CSM Politehnica Iaşi. Ieşenii vor pleca astăzi spre Dobrogea, gândurile cu care abordează disputa cu echipa pregătită de Gică Hagi fiind prezentate ieri, într-o conferinţă de presă la care au participat preşedintele executiv Adrian Ambrosie, antrenorul principal Flavius Stoican şi jucătorul Andu Moisi.

Primii doi aşteaptă ca jucătorii care vor suplini absenţele accidentatului Cristea şi a suspendaţilor Tiago, Frăsinescu şi Cioinac să-şi demonstreze valoarea. “Consider că este timpul ca cei care vor intra să justifice faptul că sunt componenţii acestei echipe” a spus Ambrosie, care a fost completat de Stoican: “Sunt convins că cei care vor intra vor arăta că merită atenţie mai mare din partea mea în meciurile oficiale”. Tehnicianul, care a anunţat că va lua o decizie în privinţa utilizării lui Mihalache după o discuţie cu fotbalistul care a revenit săptămâna această, după o lungă absenţă, la echipă, în funcţie de tonusul lui fizic şi că Platini şi Bădic au şanse să se recupereze total, a lăsat să se înţeleagă că va miza pe Cissé în locul lui Cristea: “Cred că este timpul ca Cissé să ajute această echipă. Am avut răbdare cu el, l-am ajutat, am nevoie acum de calităţile lui”.Stoican a mai spus că spectatorii vor avea ce vedea sâmbătă: “Viitorul joacă fotbal, nu joacă cu mingi lungi. Şi noi jucăm fotbal, ne dorim mereu, la fel ca Viitorul, să marcăm. Cred că va fi un meci frumos”.

Cei doi oficiali ieşeni s-au plâns şi de arbitrajele din ultima rundă, Ambrosie cerând ca FRF şi LPF să ia în considerare introducerea arbitrajului video.

După ce a fost atacat dur de Arcadie Zaporojanu, şeful Fotbal Hebdo, agenţia care colaborează din vară cu echipa ieşeană şi a contraatacat la fel de dur, Ambrosie a anunţat că săptămâna viitoare vor avea loc discuţii clarificatoare cu partea moldoveană. Stoican, care este impresariat de Zaporojanu şi colaborează strâns cu preşedintele CSM, a încercat să se ţină de o parte de conflict. “Cred că am reuşit până acum să ţin echipa departe de agitaţia aceasta adminstrativă. Indiferent de numele care mă impresariază şi indiferent de oamenii cu care colaborez, cred că dacă oferi respect ţi se întoarce respect” a punctat şeful băncii tehnice ieşene.

Titular aproape sigur în disputa de sâmbătă, Moisi s-a arătat încrezător în forţele echipei: “Ne aşteaptă o deplasare grea. Chiar dacă jucăm împotriva campioanei, mergem încrezători că vom lua trei puncte. Vrem să ne motivăm şi să trecem peste remiza cu Timişoara de săptămâna trecută”. Partida dintre Viitorul şi CSM Poli va începe la ora 18:00. 

Comentarii