Lincoln Memorial din Washington a fost vandalizat

miercuri, 16 august 2017, 08:30
1 MIN
 Lincoln Memorial din Washington a fost vandalizat

Monumentul din Washington DC în memoria preşedintelui Abraham Lincoln, care a condus SUA în cursul războiului Civil, a fost vandalizat, relatează BBC News.

Vandalii au folosit vopsea roşie pentru a scrie o înjurătură, marţi dimineaţă, a anunţat Serviciul Naţional al Parcurilor, într-un comunicat. Autorităţile îndepărtează vopseaua cu o substanţă specială, de tip gel, “care este sigură pentru a fi folosită pe piatră istorică”.

Monumentele în memoria Războiului Civil se află în centrul unei dezbateri rasiale ce ia amploare în Statele Unite. Alte “graffiti indescifrabile”, cu vopsea argintie, au fost descoperite pe un semn din apropiere, care le indică turiştilor drumul spre muzeul Smithsonian şi spre parcul public National Mall. Sub conducerea lui Lincoln, a fost înfrântă Confederaţia secesionistă din sudul SUA. El a ordonat eliberarea sclavilor afro-americani, în 1863. Lincoln a fost asasinat la Washington, la numai cinci zile după ce generalul sudist Robert E. Lee s-a predat, punând capăt războiului.
 

Statuia generalului Lee a devenit un punct de tensiune în weekend, când militanţi care susţin supremaţia rasei albe s-au bătut cu manifestanţi antirasism la Charlottesville, în Virgina, unde urma să fie îndepărtat monumentul. Statuile liderilor confederaţi au fost îndepărtate în mai multe oraşe din SUA. 

 

Comentarii