MAREA PLOMBARE. Lista drumurilor care vor fi cârpite

marți, 25 august 2015, 01:55
3 MIN
 MAREA PLOMBARE. Lista drumurilor care vor fi cârpite

Operaţiunea începe în toamnă şi se va lucra pe 377 km de şosea

În prag de toamnă, încep lucrările de cârpire a drumurilor judeţene. Plenul Consiliului Judeţean va discuta mâine alocarea a 6 milioane lei pentru primul contract de plombare a drumurilor judeţene din acordul-cadru încheiat de către Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) cu asocierea formată din Ted Construct şi Enviro Construct. Cele două societăţi urmează să încaseze cel mult 12,2 milioane lei pe parcursul acestui an şi al celui viitor pentru lucrări de plombare a drumurilor judeţene. Pe alt e 16 tronsoane de drumuri judeţene vor fi efectuate lucrări de pietruire uşoară, în valoare totală de 2,6 milioane lei.

Lucrările de plombare din acest an se vor desfăşura pe 42 de tronsoane de drumuri judeţene, în lungime totală de 377 km, respectiv aproximativ jumătate din drumurile judeţene asfaltate. Cele mai importante lucrări vor avea loc pe DJ 248A Iaşi – Ţibăneşti, pe o lungime de 45 km, DJ 281 Podu Iloaiei – Belceşti – Scobinţi – Sireţel – Lespezi (28 km), DJ 282 Iaşi – Movileni – Gropniţa (26 km), DJ 281C Blăgeşti – Coasta Măgurii (24 km) şi DJ 246 Scânteia – Şcheia – Ipatele – Tungujei – Ţibăneşti – Tansa – Dagâţa (22 km). Lucrările pe tronsoanele Iaşi – Ţibăneşti – Dagâţa şi Iaşi – Gropniţa au fost iniţial prevăzute a fi reabilitate cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile.
Doar al doilea tronson, care asigură legătura între Iaşi şi Suceava, a primit însă aprobarea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în vederea finanţării în exerciţiul bugetar european 2014-2020. Pe drumul Iaşi – Gropniţa, în completarea plombărilor, vor fi efectuate în acest an şi lucrări de pietruire de 600.000 lei. Pe DJ 248C Mogoşeşti – DJ 248 şi DJ 280C Dumeşti – Banu – DN 28 vor fi aşternute covoare bituminoase, lucrările costând 2,1 milioane lei.
 
  
Drumurile judeţene care vor fi plombate:
 
DJ 207A Storneşti – Popeşti – DJ 282D
DJ 207M Şcheia – A.I. Cuza
DJ 208F Pietrosu – Uda
DJ 208G Hălăuceşti – DJ 208
DJ 208J DN 28 – Miclăuşeni – Butea
DJ 208K DN 2 – Cristeşti
DJ 208L Paşcani – Mirosloveşti
DJ 208N Lespezi – Vânători
DJ 208O DN 2 – Ciohorăni
DJ 208R DN 28 – Pod Şcheia – Mirceşti
DJ 244D Dolheşti – Ciorteşti – DN 24
DJ 244F Moşna – Bohotin – Grozeşti
DJ 244G Podu Hagiului – Cozmeşti
DJ 246 Scânteia – Şcheia – Ipatele – Tungujei – Ţibăneşti – Tansa – Dagâţa
DJ 247 DN 24 – Dobrovăţ
DJ 247A Iaşi – Bârnova
DJ 248A Iaşi – Ţibăneşti
DJ 248B DN 24 – Horleşti – Leţcani – Budeşti – Frenciugi
DJ 248C Budeşti – Mogoşeşti – Ciurea – Lunca Cetăţuii
DJ 248D Ciurea – Bârnova – Tomeşti – Holboca
DJ 249A limită judeţ Iaşi – Bosia
DJ 249B DN 28 – Osoi
DJ 249C DN 24C – Roşcani
DJ 249D Ţuţora – Prisăcani
DJ 249E Tomeşti – Chipereşti – Ţuţora
DJ 280 Strunga – Brătuleşti – Oţeleni – Dagâţa – limită judeţ Vaslui
DJ 280B Târgu Frumos – Cucuteni
DJ 280C Leţcani – Dumeşti
DJ 280D Ruginoasa – Heleşteni
DJ 280E limită judeţ Iaşi – Rediu
DJ 281 Podu Iloaiei – Belceşti – Scobinţi – Sireţel – Lespezi
DJ 281A Hârlău – Deleni
DJ 281B Belceşti – Coarnele Caprei
DJ 281C Blăgeşti – Coasta Măgurii
DJ 281D DN 28B – Cepleniţa – Coarnele Caprei
DJ 281E DJ 281C – Todireşti
DJ 282 Iaşi – Movileni – Gropniţa
DJ 282D Podu Iloaiei – Popeşti
DJ 282E Bălţaţi – Lungani – Sineşti
DJ 282F Vlădeni – Andrieşeni
DJ 282G Iaşi – Aroneanu
DJ 282I Iaşi – Aeroport

 

Comentarii